Intră acum și în grupul de
Partidul Verde filiala judeţeană Suceava, a remarcat că în ultima perioadă de timp poliția prin acțiuni specifice confiscă de pe drumurile naționale și județene cantități mari de lemn, fapt care se întâmplă cam prin toate colțurile țării, dar consideră că trebuie ajuns până la depistarea „măcelarilor” codrilor suceveni.
Într-un comunicat de presă semnat de liderul PV Suceava, Dan Acibotăriţă, se arată că este bine că poliția își face datoria, dar că e de neînţeles de ce nu se continuă cercetările mai departe pentru a se afla sursa de proveniență a lemnului, cine e beneficiarul transportului și de unde s-au tăiat acele cantități de lemn confiscate.
El a arătat că recent în zona Gura Humorului, polițiștii împreună cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava în urma unui control, pe data de 17 februarie 2016, au confiscat aproximativ 50 mc de lemn din trei camioane, iar șoferii au fost amendați și cam atât.
Acibotăriţă consideră că dacă polițiștii și cei de la Garda Forestieră din Suceava vor continua ancheta și vor urmării traseul lemnului confiscat, se va ajunge la vinovații principali de tăieri ilegale, cu alte cuvinte vor da de „măcelarii codrilor suceveni”.
„Din nefericire nu se dorește acest lucru. Noi, verzii suceveni am ajuns la concluzia că cei care fură lemnul din codrii României sunt protejați politic. Afacerile sunt prea mari, iar beneficiile la fel de consistente”, constată Acibotăriţă, liderul PV Suceava.(N.B.)
Intră acum și în grupul de