Intră acum și în grupul de
Judecătoria Suceava a admis, miercuri, o contestaţie depusă de Vasile Cioban faţă de admiterea listei de candidaţi pentru Consiliul Local Suceava a PSD Suceava.
Lista de candidaţi a fost contestată de Vasile Cioban care susţine că listele de susţinători ai candidaturilor nu au fost completate corect.
Decizia Judecătoriei Suceava va fi contestată de PSD Suceava, a declarat preşedintele organizaţiei municipale, senatorul Ovidiu Donţu.
El a spus că nu există nici un motiv de contestare a listelor depuse de PSD Suceava pentru Consiliul Local.
Donţu a spus că la înregistrarea dosarului la Biroul Electoral Municipal Suceava a fost verificată fiecare filă, iar semnăturile de susţinere care nu îndeplineau toate elementele cerute au fost scoase.
O contestaţie asemănătoare a fost depusă de Mircea Blîndu şi faţă de candidatura lui Tiberius Brădăţan, care se va judeca joi.
„Admite acţiunea formulată de către contestatorul Cioban Vasile împotriva hotărârii nr. 9 din data de 25.04.2016 a Biroului Electoral de Circumscripţie Municipală Nr. 1 Suceava, în contradictoriu cu intimaţii Brădăţan Tiberiu Marius, Mocanu Vasile, Girigan Eugen, Cocriş Doiniţa – Nela, Grosar Alexandru – Cornel, Boberschi Cristian Neculai, Bejinaru Mitică, Păduraru Andrei – George, Apetroaie Daniel – Ioan, Fuior Iuliana, Cristescu Florin, Buciac Ioan – Gabriel, Petrescu Gheorghe, Rusu Dumitru, Pohoaţă Magdalena – Manuela; Darie Liliana – Camelia, Negură Gheorghe, Aioanei Răzvan – Vasile, Gălăţeanu Ioan – Sorin, Livadariu Dumitru, Ungureanu Cristina Carmen Barbara, Huţan Monica Ancuţa, Casandra Silviu, Munteanu Iacob Cristian Benedict, Roşca Maria, Gavriluţ Răzvan Petru, Paiu Mihaela Adelina şi Ghiaţă Andrei – Leonte. Anulează hotărârea nr. 9 din data de 25.04.2016 a Biroului Electoral de Circumscripţie Municipală Nr. 1 Suceava şi, în consecinţă, respinge propunerea de candidatură a intimaţilor la funcţia de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Suceava, judeţul Suceava. Cu drept de a formula apel în termen de 24 de ore de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava”, se arată în minuta instanţei.
(N.B.)