Greșeli în strategia de abordare a campaniei electorale, deficiențe în alegerea candidaților și lipsa de preocupare pentru atragerea de noi membrii, cauzele rezultatelor slabe obținute de PSD Suceava în colegiul electoral 3


Intră acum și în grupul de

Liderii PSD Suceava au identificat, vineri, în cadrul Biroului Permanent Județean desfășurat la Cajvana, cauzele rezultatelor slabe obținute de partid în alegerile locale și au fost stabilite măsuri pentru ca în alegerile parlamentare asemenea situații să fie evitate.

PSD

Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD Suceava, Alexandru Rădulescu, demersurile organizatorice la nivel teritorial și evaluarea rezultatelor activității organizațiilor locale au fost continuate de organizația județeană PSD Suceava, vineri, în localitatea Cajvana, unde  a avut loc întâlnirea Biroului Permanent Județean la care au participat primarii și președinții organizațiilor locale din această zonă (colegiul electoral 3).

”Rezultatele total nesatisfăcătoare obținute în această zonă la votul acordat listei PSD pentru Consiliul Județean, precum și unele cauze ale acestor rezultate au fost evidențiate  atât de responsabilii cu coordonarea acestei zone, cât și de primari și președinți ai organizațiilor locale PSD: o informare insuficientă în teritoriul privind realizările Consiliului Județean în perioada 2012-2016, greșeli în strategia de abordare a campaniei electorale, o slabă prezență în teritoriu a membrilor Biroului Permanent Județean, deficiențe în alcătuirea listelor electorale locale, preocuparea scăzută a organizațiilor locale pentru atragerea de noi membri reprezentativi pentru comunitate”, a precizat Rădulescu.

El a menționat că unul dintre coordonatorii organizațiilor din zonă,  Virginel Iordache, a prezentat Biroului Permanent Județean o serie de măsuri de reorganizare întreprinse în ultima perioadă, dar și descriptori de performanță pe fiecare localitate pentru alegerile parlamentare 2016.

Președintele PSD Suceava, deputatul Ioan Stan,  i-a felicitat pe singurii primari care au obținut rezultate bune și pentru Consiliul Județean, respectiv Dumitru Ninițean – comuna Ciprian Porumbescu și Nichita Babor- comuna Bălăceana, dar a salutat și obiectivitatea formulării  descriptorilor de performanță stabiliți, precum și asumarea lor de către toți primarii și președinții organizațiilor locale prezenți.(Alin DIma)


Intră acum și în grupul de