Gheorghe Flutur după rezultatul PNL din exit poll- Nu este cea mai încântată postură. La Suceava vom fi pe podium


Intră acum și în grupul de

Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, duminică seara, după prezentarea rezultatelor exit-poll-urilor potrivit cărora PSD a obținut 45 la sută din voturi și PNL 22 la sută, că nu este cea mai încântată postură a PNL.

 

„Ne-am uitat și noi la exit-poll-uri. Vreau să fiu realist. Nu este cea mai încântată postură în care PNL face acest procent de 22 la sută. Așteptăm să vedem rezultatele finale. Îmi exprim speranța că la Suceava PNL va face un scor foarte bun. Așteptăm numărătoarea paralelă și sunt convins că vom fi pe podium. Am un pic de experiență și trebuie să aștepăm numărătoarea și ecuația politică privind noua guvernare. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au votat PNL să mulțumesc echipei de la Suceava cu care am lucrat și ne-am mobilizat excepțional”, a declarat Gheorghe Flutur.

Liberalii suceveni prezenți în sediul partidului se așteptau la un scor modest al PNL în aceste alegeri, dar în jurul procentului de 30 la sută și nu de 20 la sută.

Unii dintre ei au arătat că nu au venit la vot tinerii, dar alții au reclamat campania proastă dusă la nivel național de partid care nu a convins.

În județul Suceava au votat la alegerile parlamentare 217.863 de alegători, reprezentând 36,04 la sută.


Intră acum și în grupul de