Nechifor se întreabă cum a reușit PDL să numere voturile la alegerile din 2009 mai repede decât s-a făcut acum, după ce tehnologia a avansat enorm




Deputatul ales de Suceava Cătălin Nechifor(PSD), s-a întrebat, miercuri, retoric, cum a reușit PDL și Adriean Videanu, în 2009, să realizeze în câteva ore numărătoarea parlalelă a votului în alegerile prezidențiale în condițiile în care, șapte ani mai târziu, după un avans enorm al tehnologiei de transfer date, numărătoarea paralelă s-a încheiat abia dimineață.

Nechifor a scris pe pagina sa de socializare că face politică din anul 2003 când s-a înscris în PSD și a participat la campanii electorale, iar în 2009 a făcut parte din echipa națională a PSD de campanie electorală.

„Până pe 11 decembrie 2016, era teoria că PSD aduce oameni cu autocarul la vot și altele câte și câte. Pe de altă parte, se spunea că electoratul de dreapta iese spre seară la vot, în valuri. Acum, pentru prima oară, se filmează inclusiv procedura de numărare a voturilor în secții și se transmit date online, în timp real, cu privire la prezență și CNP-urile votanților. Și acum câștigă PSD aproape 50% din voturi. Îmi aduc aminte de noaptea turului II din 2009, eram la Kiseleff și am văzut, alături de mulți alții, intervenția celebră a lui Videanu, cea cu “Viorică, hai la noi să îți dăm datele reale”, undeva după miezul nopții. Au mai trecut 7 ani de atunci, tehnologia a evoluat fantastic, mai sunt puține zone din țară fără semnal GSM și Internet și tot nu reușim, decât spre dimineață, să aflăm și să introducem datele de la numărătoarea paralelă”, a scris Nechifor.

El a adăugat că nu comentează mai mult, iar fiecare va înțelege ceea ce dorește despre acest episod electoral din 2009.

„Greșeala mare este că unii nu înțeleg că electoratul are întotdeauna dreptate. Și dacă voturile rămân în urne așa cum le-au pus fiecare dintre noi, cu atât mai bine”, a încheiat Nechifor.

În cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2009, Mircea Geoană, candidatul PSD, a fost anunțat ca și câștigător al alegerilor după exit-poll, dar Traian Băsescu a fost declarat câștigător după numărarea voturilor, obținând cu circa 50.000 de voturi în plus, diferența fiind făcută de voturile exprimate în străinătate.(N.B.)

loading...