Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, susține o conferință de presă

Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, susține o conferință de presă la sediul partidului.

LIVE TEXT:

”2016 pentru PNL a avut și o parte de succes, în prima parte a anului, la alegerile locale care au dus ca PNL să conducă CJ Suceava. Un lucru foarte bun. In aceste sase luni care au trecut de la alegerea noastră, PNL a avut acțiuni în domeniul deblocării marilor proiecte ale județului.

Unele dintre ele au prins contur și sunt pe finalizare și unul e chiar pârtia de schi de la Câmpulung.

2016 a fost un an record la numărul de turiști pe Suceava. Asta înseamnă că au fost și evenimente bune și că 2017 poate fi și mai bun.

În agenda administrației județene, dar și a primăriilor PNL avem în vedere continuarea marilor proiecte. Modernizarea aeroportului, a Spitalului Județean, demersuri pentru a începe construcția celor două centuri ocolitoare, Suceava și Rădăuți, cadastrarea județului, PNDL. Sper să obținem fonduri pentru diguri pe zonele de risc.

În ce privește alegerile parlamentare din 2016, unde PNL nu a făcut un scor grozav și nici filiala Suceava, vom face o analiză corectă și obiectivă și va trebui să facem schimbări de tactică. Sănătos ar fi declanșarea alegerilor de jos în sus în filiale, inclusiv la Suceava. Va trebui să ne schimbăm mesajul față de presă. Să judecăm la calm acest lucru care ne-a dus la un scor modest. Am mai trecut prin astea, dar ne trebuie înțelepciune și pragmatism.

Nu comentez situația actuală pentru că e prea la cald. E un parcurs firesc până la urmă.  E perioada imediat de după alegeri și sunt firești discuțiile.

În 2017, vom avea discuții și doresc să închei un parteneriat cu asociațiile de turism. Ne vom propune un target împreună cu ele.”