Cușnir, siderat de modul în care Primăria Suceava transmite școlilor că nu vor primi bani: O anume Mihaela, trimite prin email că nu sunt bani pentru „ch de capital”




Președintele organizației municipale PSD Suceava, Dan Ioan Cușnir, a prezentat, joi, într-o conferință de presă, modul în care Primăria Suceava a ajuns să comunice cu directorii de școli din municipiu, fiind siderat de nivelul la care a ajuns desconsiderarea primarului Ion Lungu față de conducerile școlilor.

Cușnir a spus că directorilor de școli li s-a transmis printr-un email că în lista de investiții vor fi „prinse doar lucrările în continuare deoarece nu sunt resurse financiare pentru lucrări noi, sau alte ch de capital“.

„O anume Mihaela le transmite directorilor de școli să nu facă CH de capital”, a spus Cușnir.

El a spus că acesta este respectul lui Ion Lungu față de directorii de grădinițe și de școli.

„Va rog să observaţi modul în care Primăria lui Ion Lungu comunică cu directorii de şcoli, printr-o adresă nesemnată, ultra succintă şi cu prescurtări de tipul mesajelor telefonice între adolescenţi. Această adresă va trebui înregistrată şi prezentată în Consiliul de Administraţie al şcolilor şi grădiniţelor. Acesta este respectul real pe care îl arată Ion Lungu directorilor de grădiniţe şi de şcoli”, a spus Cușnir.

El a subliniat că în timp ce directorilor de școli li se transmite că nu sunt bani, primarul vrea să aloce un milion de euro pentru o nocturnă pe un stadion care se prăbușește. (Alin Dima)

loading...