Vicepremierul Sevil Shhaideh va veni la Suceava la invitația lui Gheorghe Flutur care a spus că acțiunea a fost convenită și cu liderul PSD Ioan Stan: Nu putem trage obloanele între unii și alții


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, vineri, că vicepremierul Sevil Shhaideh va veni în 10-11 martie la Suceava pentru a discuta cu autoritățile locale despre proiectele de dezvoltare și programele prioritare.

El a spus că invitația o va adresa el printr-o scrisoare transmisă vicepremierului Shhaideh, care este ministrul Dezvoltării Regionale și Fondurilor Europene.

Flutur a menționat că la întâlnire vor fi prezenți toți primarii din județ pentru o discuție privind strategia de dezvoltare a județului Suceava.

El a mai arătat că vicepremierul vine în mai multe județe din Moldova și că am avut o discuție despre această vizită și cu președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan.

„Vreau să discutăm o strategie de dezvoltare a județului. Sunt foarte multe de discutat și eu mi-aș dori această discuție la fața locului cu omul din Guvern care răspunde de o bună parte din resursele financiare”, a spus Flutur care e menționat că sunt mai multe proiecte pentru care trebuie găsite resurse.

Președintele CJ Suceava a mai declarat că este interesat de o discuție foarte serioasă pe priorități, privind ce surse de finanțare găsim și care sunt proiectele care pot fi finanțate de la bugetul de stat prin PNDL și care din fonduri europene.

Întrebat dacă programul cu care el a fost ales este compatibil cu cel al PSD, Flutur a spus că în vara anului trecut sucevenii au decis să dea mai multă încredere programului pe care el l-a prezentat, în timp ce în toamnă, votul a fost ca PSD să preia guvernarea.

„Nu putem trage obloanele între unii și alții și va trebui să găsim soluții. Eu mă voi lupta pentru prioritățile județului”, a conchis Flutur.

 

 


Intră acum și în grupul de