Acasă Politica Deputatul Ioan Bălan cere asigurări ministrului Turismului privind punerea în aplicare a...

Deputatul Ioan Bălan cere asigurări ministrului Turismului privind punerea în aplicare a programului de tichete de vacanță pentru ca pensiunile sucevene să poată acționa în consecință


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Bălan, a solicitat ministrului Turismului, Mircea Titus Dobre, clarificări privind programul de tichete de vacanță și care sunt demersurile pe care trebuie să le facă pensiunile sucevene în vederea implementării acestui program ținând cont că serviciile turistice din județul Suceava furnizează cea mai mare parte a PIB-ului local.



Într-o întrebare adresată în Parlament, deputatul Ioan Bălan a arătat că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvemului nr. 9/2017, la art. I alin.( 4) termenul pentru acordarea tichetelor de vacanţă s-a prorogat până la dată de 31 decembrie 2017, iar așa cum a fost prevăzută în Ordonanţa de urgenţă a Guvemului nr. 99/2016 măsura este deja în vigoare pentru angajaţii din sistemul privat, iar prorogarea termenului vizează doar personalul din instituţiile publice, că urmare a constrângerilor bugetare.

El menționează că ministrul Turismului a afirmat ferm că va promova, în regim de urgenţă, un act normativ care să permită acordarea tichetelor de vacanţă, pentru personalul din instituţii publice, începând cu data de 1 iulie 2017, în limita unui plafon de 1.450 lei.

„Chiar dacă, în formă iniţială, politica de stimulare a activităţilor turistice din România prevedea acordarea de tichete de vacanţă, în funcţie de disponibilităţile bugetare ale fiecărui ordonator de credite, în limita a șase salarii minime brute în plată pe economie, consider că ceea ce propuneţi dumneavostră pentru anul 2017 trebuie totuși apreciat”, arată deputatul sucevean.

El menționează că pentru a îndeplini la maximum obiectivele acestei politci de stimulare a serviciilor turistice fumizate de operatorii din România dorește mai multe clarificări.

Astfel, Bălan întreabă care este impactul bugetar total al acestei măsuri pentru anul 2017 și dacă, pentru anii următori, va milita pentru ca valoarea acestor tichete să crească nominal, peste valoarea salariului minim brut în plată pe economie.

Totodată, deputatul sucevean dorește să afle dacă în condițiile în care, așa cum a fost construit proiectul bugetului de stat pentru anul 2017,  probabilitatea unei rectificări bugetare negative de vară este extrem de ridicată, ministrul Turismului va putea justifica dacă Ministerul Finanţelor Publice va asigura resursele financiare necesare implementării acestei politici și la 1 iulie și că nu va fi nevoit să recurgă la o altă prorogare de termen.

Ioan Bălan mai cere ministrului Turismului să spună dacă are certitudinea demarării acestei politici de la 1 iulie 2017, politică pe care el personal, o apreciază, și care sunt măsurile ce trebuie să fie întreprinse de pensiunile agroturistice care ar putea caza turiști în urma valorificării acestor tichete.

Deputatul liberal sucevean precizează că pentru turismul din Bucovina, în special cel din jurul mănăstirilor istorice sucevene, cele mai multe locuri de cazare (peste 80%) sunt asigurate în pensiunile agroturistice.

„Mai mult, serviciile turistice în zona în care am fost ales deputat, Suceava, la fel că și în cazul dumneavoastră, Constanţa, furnizează cea mai mare parte a PIB-ului local și cel mai consistent număr de locuri de muncă. Pentru acest motiv preocuparea mea este ca această politică să fie un real succes.În situaţia demarării acestui program vă rog să precizaţi dacă anticipați o campanie proactivă  de formare/informare eficientă și eficace, atât a funizorilor de servicii de turism, cât și viitorilor turiști, în vederea utilizării optime a acestor tichete în cuprinsul celor 6 luni rămase din anul 2017”, a încheiat Ioan Bălan.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version