Flutur la Consiliul Național al PNL: A durat prea mult fuziunea. Am consumat prea multă energie în așezarea internă și mai puțin să ne expunem programul de guvernare

Prim vicepreședintele PNL Gheorghe Flutur a prezentat, sâmbătă, în cadrul Consiliului Național al PNL, o radiografie a situației actuale a partidului arătând care sunt, după opina sa, principalele lucruri care nu au mers bine și care au generat scorul slab al partidului în alegerile parlamentare.

Într-o „radiografie a ceea ce nu a mers”, liderul liberal sucevean a arătat că după ce PNL fuzionat cu PDL a reușit câștigarea alegerilor prezidențiale, dar după aceste alegeri au continuat măsurile tranzitorii cu conduceri bicefale, ceea ce a făcut ca anul 2016, când au fost alegeri locale și parlamentare unde rezultatele au fost sub așteptări.

„Aș pune degetul pe rană și aș spune că a durat prea mult tranziția și fuziunea. Trebuie să recunoaștem acest lucru”, a declarat Gheorghe Flutur.

El a adăugat că dacă unii, care vorbeau de necesitatea unei conduceri unice, dacă erau mai curajoși, partidul ar fi obținut rezultate mai bune.

Flutur a mai declarat că la alegerile locale au fost bâlbâieli, în special la organizația București, care s-au răsfrânt asupra întregului partid.

În ceea ce privește alegerile parlamentare, Flutur a apreciat că partidul nu a fost vizibil, sau a fost prea puțin vizibil și nu și-a prezentat oferta de guvernare.

„Am consumat foarte multă energie în această așezare internă și mai puțin să ne expunem programul de guvernare. Când Dragnea ieșea la tablă și-și prezenta oferta, parcă noi nu am avut-o deși o aveam și am greșit”, a mai spus Gheorghe Flutur.

Totodată, Gheorghe Flutur a criticat și faptul că PNL a ales să-l susțină pe Dacian Cioloș care nu era membru al partidului.

”Ne-a costat și că partidul nu a avut curajul să-și legitimeze liderul sau liderii și s-au ales soluții din afară”, a spus liderul liberal.

El a explicat că toată această situație a fost generată de provizoratul în conducerea partidului.

„Sub zodia provizoratului săau întâmplat lucrurile astea”, a spus Flutur care a salutat că se organizează alegeri în partid de jos în sus care se vor finaliza cu alegerea conducerii centrale în 17 iunie.