Deputatul Maricela Cobuz explică de ce s-a abținut să voteze Legea privind Ziua Unirii Basarabiei cu România: Poate nu era momentul acum. Vom vedea dacă va urma o unire reală sau doar o sărbătoare


Intră acum și în grupul de

Deputatul PSD de Suceava, Maricela Cobuz, care a fost printre cei șase parlamentari care nu au votat pentru Legea  prin care ziua de 27 martie este declarată Ziua Unirii Basarabiei cu România, a explicat că s-a abținut de la vot pentru a da un semnal că poate nu era momentul adoptării unei asemenea legi.

Cobuz a declarat pentru News Bucovina că s-a abținut de la vot pentru că știa că legea va fi adoptată, dar că a dorit să rămână un semn de întrebare asupra acestei legi.

„Știam că legea va trece, dar poate nu era momentul acum. Nu înseamnă că nu sunt de acord”, a declarat deputatul sucevean.

Ea a arătat că a fost prea repede promovată această lege și că a avut semne de întrebare.

„Nu înseamnă că nu eram de acord. Poate că nu era momentul și de aceea am decis să mă abțin. Știind că legea va trece am vrut să-mi spun punctul meu de vedere. Vroiam să rămână un semn de întrebare din partea mea. Prea repede s-a propus aspectul acesta și a și trecut. Există vreun interes pe viitor din punctul acesta de vedere? Cine privește în perspectivă își dă seama că acesta este un prim pas pentru o altă etapă pe care o vom vedea. Vor vedea cetățenii dacă va urma o unire reală sau doar o sărbătoare. Istoria nu stă. Abținerea are o conotație, are o nuanță”, a spus deputatul sucevean.

Ea a mai declarat că nu considera o urgență această lege.

Mai mult, Maricela Cobuz a spus că a votat toate celelalte propuneri pentru cei din Republica Moldova le-a votat, respectiv transport gratuit, cazare pentru studenți, burse sociale.

Camera Deputaților a votat, marți, cu 260 de voturi „pentru”, șase „abțineri” și un vot „împotrivă” Legea privind declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională.

Această zi va fi una de sărbătoare națională, dar nu una de sărbatoare legală, astfel că salariații nu vor avea zi liberă.


Intră acum și în grupul de