Flutur recunoaște în fața foștilor consilieri județeni suceveni că nu mai e „așa războinic”: Trebuie să fim oameni raționali, pragmatici și să apărăm interesele județului Suceava


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a recunoscut, marți, în cadrul ședinței festive de aniversare a 25 de ani de la înființarea Consiliului Județean Suceava că nu mai e așa războinic.

El i-a invitat pe foștii consilieri județeni să vină la Consiliul Județean cu idei, soluții, tras de mânecă, critici, iar dacă nu pot ajunge la Palatul Administrativ să transmită mesajele prin telefon sau scrisori.

„Și mie îmi va veni rândul să fiu un fost consilier sau președinte de consiliu județean, sunt convins de asta. Totul este în mișcare. Depinde ce rămâne în urma noastră pentru că unii vor spune că nu mai e așa războinic Flutur”, a spus președintele CJ Suceava.

El și-a amintit de o situație din perioada când era director al Direcției Silvice Suceava și din cauză că nu avizase un proiect al CJ Suceava, când vicepreședinte era Mihai Grozavu, a fost amendat pentru parcări făcute de Direcția Silvică.

„Eram director la Silvic și s-a supărat pe mine (Mihai Grozavu n.r.) că nu am dat drumul la avize, pentru că nu mă lăsa legea, la drumul Bilbor și am luat niște amenzi de la CJ pentru niște parcări făcute atunci”, și-a amintit Flutur.

El a spus că acea situație a fost dată uitării și că se înțelege bine cu Mihai Grozavu care este liderul grupului PSD din CJ Suceava.

„S-au prescris aceste lucruri. Ne înțelegem bine și dovada că ajungi în viață la maturitate, te uiți la niște chestiuni din astea din urmă, ți le-aduci aminte dar, dincolo de asta trebuie să fim oameni raționali, pragmatici și să apărăm interesele județului Suceava”, a spus Flutur în finalul ședinței festive.(Alin Dima)

 


Intră acum și în grupul de