Deputatul PSD Maricela Cobuz, propunere șoc în Parlament: Includerea în Patrimoniul Mondial UNESCO a parcurilor naturale, rezervațiilor forestiere, sau centrelor istorice ale orașelor din România

Deputatul PSD de Suceava, Maricela Cobuz, a făcut o propunere șocantă în Parlament, ea susținând că ar trebui incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO și parcurile naturale, rezervațiile forestiere, monumentele care comemorează victimele comunismului și centrele istorice ale orașelor din România, deși în Lista UNESCO se includ doar sit-uri de o valoare universală excepțională.

Cobuz a vorbit în Camera Deputaților despre faptul că în 21 mai 2002, Organizația Națiunilor Unite pentru Știință și Cultură a sărbătorit pentru prima dată Ziua mondială a diversităţii culturale pentru dialog şi dezvoltare, zi implementată de către UNESCO prin Declarația universală privind diversitatea culturală

Deputatul a arătat că, în prezent, ”România deține sub patronajul UNESCO” Delta Dunării, așezările săsești cu biserici fortificate din Transilvania, Mănăstirea Horezu, bisericile pictate din nordul Moldovei, Cetatea Sighișoara, bisericile de lemn din Maramureș și fortărețele dacice din Munții Orăștiei.

 

„Cred că trebuie să ne promovăm mai intens patrimoniul cultural și să includem în Patrimoniul Mondial UNESCO și parcurile naturale, rezervațiile forestiere, monumentele care comemorează victimele comunismului și centrele istorice ale orașelor din România. Toate acestea ar duce la promovarea și valorificarea culturii naționale dar și la protejarea mediului înconjurător,” a spus deputatul sucevean.

 

Propunerea deputatului sucevean Maricela Cobuz, arată că acesta nu cunoaște condițiile pentru includerea în Patrimoniul Mondial UNESCO a unor obiective.

 

Astfel, Comisia Națională a României pentru UNESCO arată că pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial, sit-urile trebuie să fie de o valoare universală excepțională și să îndeplinească cel puțin unul din cele zece criterii de selecție, respectiv,

(I) reprezintă o capodoperă a geniului creator uman;

(II) prezintă un schimb important al valorilor umane, într-un interval de timp sau într-o zonă culturală a lumii, cu privire la evoluțiile în domeniul arhitecturii, tehnologiei, artelor monumentale, urbanismului sau peisagisticii;

(III) să poarte o mărturie unică sau cel puțin excepțională a unei tradiții culturale sau civilizații care trăiește sau care a dispărut;

(IV) să fie un exemplu remarcabil al unui tip de clădire sau peisaj care ilustrează etape semnificative în istoria umană;

(V) să fie un exemplu remarcabil al unei așezări umane traditionale, care este reprezentativa pentru o cultură sau un exemplu de interacțiune a omului cu mediul în special atunci când mediul a devenit vulnerabil sub impactul schimbărilor ireversibile;

(VI) să fie asociate cu evenimente sau tradiții vii, cu idei sau credințe, cu opere artistice și literare avand semnificație universală;

(VII) să conțină fenomene naturale la superlativ sau zone de frumusete naturala de excepție și de o importanță estetică deosebita;

(VIII) să fie exemple remarcabile care reprezintă etapele majore ale istoriei pământului, inclusiv înregistrarea vieții, procese geologice semnificative in curs de desfasurare în dezvoltarea formelor de relief, sau caracteristici fiziografice si geomorfologice semnificative;

(IX) să fie exemple remarcabile reprezentând procese semnificative ecologice si biologice în curs de desfășurare în evoluția și dezvoltarea surselor naturale de apa, ecosistemelor de coastă și marine și comunităților de plante și animale;

(X) conțin cele mai importante și semnificative habitate naturale pentru conservarea in-situ a diversității biologice, inclusiv a celor care conțin specii amenintate de valoare universala exceptionala din punct de vedere al științei sau conservării.

 

Pentru a fi considerata de valoare universala exceptionala, o proprietate trebuie să îndeplinească, de asemenea, condițiile de integritate și autenticitate și trebuie să beneficieze de un sistem de management adecvat pentru a asigura protejarea acesteia, mai precizează Comisia Națională a României pentru UNESCO.