Nechifor, despre Legea salarizării unitare: Această lege e categoric mai bună decât ce era până în prezent, dar câteodată, când vrei să faci bine, poate să iasă prost


Intră acum și în grupul de

Deputatul PSD de Suceava, Cătălin Nechifor, a apreciat, după adoptarea noii legi a salarizării unitare că acest proiect, atât de criticat, de parcă s-ar fi tăiat salariile ca pe vremea guverării lui Emil Boc, e mult mai bună decât legea existentă în prezent.

Parlamentarul sucevean a arătat că noua lege a salarizării,atât de criticată, a determinat inclusiv proteste în stradă şi greve de avertisment, de parcă s-ar fi decis tăierea salariilor cu 25% că pe vremea PDL-ului lui Boc.

„Şi atunci aproape toţi au tăcut mâlc, pe principiul să nu fie şi mai rău. Apropo, mulţi dintre parlamentarii pedelişti, actuali penelişti, au votat cu abţinere, adică nu au avut nicio părere. Sper să fie bine până la urmă, aşteptăm promulgarea preşedintelui Iohannis şi poate că se va înţelege corect această lege care e categoric mai bună decât ce era până în prezent”,  a scris Nechifor pe pagina sa de socializare.

Deputatul sucevean trage și câteva concluzii după adoptarea acestei legi.

„Lumea e mai uşor de guvernat aruncând în lumina reflectoarelor teamă, aşa încât deciziile să fie acceptate sine qua non, decât prin încercarea de a face ceva ce pare bine şi practicând o formulă largă de consultări care va genera noi şi noi probleme mai degrabă decât rezolvări”, scrie Nechifor.

El mai arată și că s-a ajuns la inventarea unui nou paradox economic bugetar de cei care contesta legea, anume acela că nu se măresc salariile, dar că nu există sustenabilitate financiară.

„Păi dacă nu s-ar mări, atunci banii la buget ar fi suficienţi. Şi atunci când anvelopa creşte cu 10 miliarde numai în acest an, asta nu înseamnă că vor fi creşteri salariale?”, se întreabă Nechifor.

El are și o concluzie pesimistă: ”Câteodată, când vrei să faci bine, poate să iasă prost”.


Intră acum și în grupul de