Vicepreședintele PNL Ioan Bălan: PNL nu va vota la moțiunea PSD împotriva Guvernului Grindeanu. Noi suntem în opoziție cu întregul PSD


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele PNL, deputatul de Suceava Ioan Bălan, a declarat, luni, că PNL nu va vota la moțiunea depusă de PSD împotriva Guvernului Grindeanu.

Bălan a explicat pentru News Bucovina că parlamentarii PNL vor participa la ședința din Parlament, dar nu va vota pentru că nu vrea să facă jocul uneia din părți din PSD, liberalii fiind în opoziție cu tot PSD.

„Vom fi prezenți și nu vom vota, pentru că orice vot pare că ținem partea unor din PSD. Noi suntem în opoziție cu PSD întreg și nu avem nici un parti pris cu niciuna din părți. Pentru noi și Grindeanu și Dragnea sunt o apă și un pământ pentru că amândoi s-au girat unii pe alții”, a spus vicepreședintele PNL.

El a apreciat însă că premierul Sorin Grindeanu ar fi trebuit să renunțe la funcția de prim ministru după ce i s-a retras sprijinul politic.

„Dacă ai fost pus într-o poziție susținut de un partid politic rămâi în acea poziție atât timp cât ai susținere”, a explicat deputatul sucevean.


Intră acum și în grupul de