Președintele PNL, Ludovic Orban, vine în Suceava să discute despre problemele diasporei și ale mediului de afaceri


Intră acum și în grupul de

Președintele PNL, Ludovic Orban, vine, luni, în județul Suceava pentru a discuta despre problemele diasporei, dar va participa și la inaugurarea expoziției „Ștefan cel Mare- din istorie în veșnicie”.

Vicepreședintele PNL deputatul de Suceava Ioan Bălan, a declarat pentru News Bucovina că liderul PNL, Ludovic Orban, va participa, luni dimineața, la Sucevița, la o ședință a Biroului Politic al PNL Diaspora, organizație condusă de senatorul PNL Viorel Badea, iar ulterior se va întâlni cu reprezentanți ai diasporei cu care va discuta despre problemele cu care se confruntă.

Președintele PNL va participa apoi, la Rădăuți, la o întâlnire cu oameni de afaceri din județ.

Ioan Bălan a mai spus că președintele PNL, Ludovic Orban, va participa, tot luni, la Muzeul de Istorie din Suceava, la vernisajul expoziției „Ștefan cel Mare- din istorie în veșnicie”, o expoziție impresionantă realizată de Muzeul Bucovinei împreună cu Muzeul Național de Istorie al României, iar apoi va vizita Cetatea de Scaun a Sucevei.(N.B.)

 


Intră acum și în grupul de