PSD Suceava susține că mărirea accizelor combustibililor va avea un impact redus asupra prețurilor și îi reproșează deputatului PNL de Suceava Ioan Bălan că trage false semnale de alarmă


Intră acum și în grupul de

Organizația PSD Suceava susține că vicepreședintele PNL deputatul Ioan Bălan critică și privește cu suspiciune orice construiește guvernarea PSD-ALDE, făcând astfel referire la faptul că liderul liberal a atras atenția că majorarea prețului carburanților va genera creșteri de prețuri, iar puterea de cumpărare va scădea sub nivelul din 2016 cu toate majorările de salarii și pensii clamate de PSD.

„Orice acuzație exprimată în mass-media trebuie demonstrată și argumentată. Constatăm că acestă regulă de bun simț a comunicării publice nu este specifică domnului deputat Ioan Balan dacă analizăm ieșirile lui în presa locală. Din acest motiv încercăm încă odată să îi explicăm dumnealui, dar și celorlati preocupați permanent să nege și să priveasca cu suspiciune tot ce construiește guvernarea PSD- ALDE”, arată PSD Suceava într-un comunicat de presă.

„Așadar, în ceea ce privește preocuparea domnului deputat față de teribila lovitură pe care guvernul o dă mediului de afaceri și cetățeanului de rând prin mărirea accizelor la combustibili, începând cu 15 septembrie, îl informăm că dumnealui trage un fals semnal de alarmă. În urmă cu câteva zile președintele Senatului, domnul Călin Popescu Tăriceanu, o persoană extrem de avizată, demonstra în fața ziariștilor acreditați la parlament printr-un calcul estimativ impactul redus asupra prețurilor pe care această creștere a valorii accizelor o poate avea. De asemenea dumnealui evidenția și obligativitatea alinierii accizelor la cotele practicate în Uniunea Europeană (cerință pe care deși o cunoaște Ioan Balan o omite.) Constatăm de asemenea cu surprindere că deși până acum dl. Bălan nu a admis că guvernul PSD-ALDE iși respectă promisiunile legate de mărirea pensiilor și a salariilor, de data aceasta recunoaște acest lucru, dar consideră insuficiente aceste măriri. Având în vedere tăierile de salarii și pensii făcute de partidul dumnealui când a fost la guvernare cred că dl. deputat este printre ultimele persoane care ar putea să se exprime în acest subiect”, menționează PSD Suceava.

Social-democrații suceveni îl informează pe deputatul liberal că în timp ce dumnealui și colegii dumnealui de partid nu fac decât să denigreze și să minimalizeze realizările guvernăriii PSD-ALDE această guvernare va continua cu respectarea programului de guvernare pentru a răsplătii încrederea acordată de electorat.

„Înțelegem să răspundem prin fapte concrete frustrărilor exprimate demagogic în spațiul public de colegii din PNL”, conchide PSD Suceava.

Vicepreședintele PNL, deputatul de Suceava Ioan Bălan, consideră că Guvernul PSD-ALDE nu face decât să se ia la trântă cu mediul privat din România, nu gândește decât politici de jupuit pielea contribuabililor, prin impozite mai mari și mai multe, iar scumpirea carburanților este doar una din primele măsuri aberante pe care le pregătesc guvernanții.

„Scumpirea prețului la carburanți, modificarea regimului de colectare a TVA, precum și alte fantezii fiscale ale liderilor PSD pe care le visează Dragnea și Tăriceanu, iar Tudose le pune în practică, vor lovi crunt atât în mediul de afaceri, cât și în cetățeanul de rând care trăiește din pensie sau din salariu. În niciun moment Liviu Dragnea sau Călin Popescu Tăriceanu nu au spus anul trecut, atunci când i-au mințit pe români cu sute de promisiuni în campania electorală, că vor majora impozitele și vor născoci alte taxe suplimentare”, arată Bălan într-un comunicat de presă.

 

 

 

El menționează că românii s-au obișnuit ca guvernele conduse de PSD să nu fie doar incompetente dovedite, mincinoase, ci și foarte cinice mai ales că o majorare a prețului la benzină scumpește aproape instantaneu toate produsele din piață.

 

„Astfel, după ce de la 1 iulie s-a majorat punctul de pensie și câteva salarii din sectorul public, acum Guvernul ia totul înapoi, poate și mai mult, prin scumpirea produselor de consum. Acesta este curat cinism, dar care nu ne surprinde nici la PSD și nici la ALDE, ultimii autoproclamați adepți ai libertății pieței! Din păcate pentru ei, proba liberalismului economic stă în fapte, nu în vorbe!”, susține deputatul sucevean.

 

El arată că nu înțelege cum atât premierul  Tudose, cât și ministrul Muncii, Vasilescu, insistă și spun cu atâta tupeu că au adus un spor de bunăstare pensionarilor sau unor angajați bugetari, pentru că puterea de cumpărare a acestora nu a crescut, ci până la finalul anului va fi mai mică decât în anul 2016.

„Eu înțeleg că este mare disperare atât la Ministerul de Finanțe, cât și la Guvern pentru că încasările bugetare sunt fără precedent de proaste, că evaziunea fiscală a înflorit, că deficitul a scăpat de sub control și că nu sunt bani suficienți pentru a acoperi nici măcar cheltuielile curente ale statului român până la finalul anului, în condițiile în care nu s-a realizat nicio investiție majoră tot anul 2017. Însă, pentru incompetența miniștrilor lui Dragnea nu trebuie să plătească toți românii, ci trebuie să plătească PSD și ALDE. Mai bine să plece Guvernul acasă sau măcar miniștrii care nu-și fac treaba să demisioneze de îndată”, consideră Ioan Bălan.

 

 

 

Totodată, deputatul PNL de Suceava, îi reproșează actualului prim-ministru Mihai Tudose faptul că, deși a fost mulți ani președintele Comisiei pentru politică economică a Camerei Deputaților, nu a înțeles nici după atâția ani cum funcționează economia reală a României.

 

”Recunosc faptul că am avut ceva așteptări în zona politicilor economice de la domnul Tudose, care, ani buni de zile, a fost președintele Comisiei de politică economică a Camerei Deputaților și care, se presupune că ar fi trebuit să înțeleagă bine mecanismele prin care funcționează economia de piață. L-am creditat, dar m-am înșelat! Este imposibil să nu înțelegi că prin creșterea nivelului accizelor, așa cum a făcut și Ponta acum vreo 3 ani, se dă o lovitură cruntă nu numai consumatorilor, dar, mai ales, agenților economici români. Benzina și motorina din România sunt oricum scumpe și fără o majorare suplimentară de acciză”, a subliniat Bălan.

 

Parlamentarul precizează că o scumpire suplimentară a acestora i-ar îngenunchea pe exportatorii români, pentru că le-ar scumpi produsele, iar acestea nu vor mai fi competitive pe piețele externe.

 

„Aș vrea să-l văd pe domnul Tudose, măcar pentru o zi, în pielea agenților economici români, și aș vrea să aud ce ar avea de spus față de o astfel de măsură a Guvernului. Aș vrea să văd, dacă ar fi transportator domnul Tudose, dacă ar mai alimenta cu benzină în România sau ar fugi la pompele din Ungaria și Bulgaria? Până și Ponta și-a dat seama ce prostie a făcut când a introdus supra-acciza, împingând majoritatea transportatorilor la pompele de alimentare din statele vecine!”, consideră deputatul PNL.

 

Vicepreședintele liberal a adăugat că este grav că Guvernul PSD-ALDE, de peste 7 luni de când guvernează, nu face decât să se ia la trântă cu mediul privat din România, nu gândește decât politici de jupuit pielea contribuabililor, prin impozite mai mari și mai multe, în loc să sprijine agenții economici să producă mai mult, mai eficient, mai competitiv.

 

„Despre marea evaziune nu am auzit nicio șoaptă de la acest guvern. Aș putea să pariez că, la modul rudimentar în care privesc PSD și ALDE economia țării și bunăstarea românilor, scumpirea carburanților este doar una dintre primele măsuri aberante pe care le pregătește Guvernul pentru români”, a conchis Ioan Bălan.(N.B.)


Intră acum și în grupul de