PSD Suceava salută faptul că în strategia de turism a județului, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, include învățământul dual, înființat prin lege votată de majoritatea PSD-ALDE


Intră acum și în grupul de

PSD Suceava a salutat, vineri, faptul că în strategia de turism a județului Suceava, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a inclus și învățământul dual pentru pregătirea de personal pentru sectorul turistic al județului, în condițiile în care legea învățământului dual a fost adoptată de majoritatea PSD-ALDE.

Într-un comunicat de presă, PSD arată că preocuparea pe care o are pentru asigurarea unui învățământ de calitate, obiectiv prioritar al programului de guvernare, este demonstrată de demersurile legislative ale actualei majorități parlamentare.

În comunicat se menționează că, marți, în plenul Camerei Deputaților a fost adoptată modificarea legii  privind acordarea burselor de merit olimpic (L.235/2010) prin care se recompensează performanța înregistrată la olimpiadele și concursurile școlare internaționale.

Astfel, elevii care au obținut distincții la olimpiadele școlare vor primi lunar, timp de un an, pentru locul întâi echivalentul salariului de bază minim brut, pentru locul al 2-lea echivalentul a 75 % din salariului de bază minim brut, pentru locul al 3-lea echivalentul a 50 % din salariului de bază minim brut, pentru mențiune echivalentul a 25 % din salariului de bază minim brut.

„Adoptarea acestei legi se înscrie în strategia PSD de a recompensa performanța în educație – fapt demonstrat și prin adoptarea, in primavara acestui an, a legii (inițiate și de deputatul social democrat Alexandru Rădulescu) care crează cadrul juridic pentru consiliile județene de a asigura fonduri pentru organizarea și acordarea premiilor pentru elevii ce performează la olimpiadele și concursurile școlare județene (PLX.150/2017). Astfel, s-a creat și pentru Consiliul Județean Suceava posibilitatea de a premia rezultatele numeroase a elevilor suceveni – așa cum, în Fălticeni, primarul Cătălin Coman o face de 5 ani încoace”, se arată în comunicat.

PSD Suceava se bucură că și președintele CJ Suceava recunoaște importanța demersurilor legislative ale actualei majorități parlamentare, respectiv legea învățământului dual.

„Ne bucurăm că, măcar în acest domeniu, președintele Consiliului Județean Gheorghe Flutur recunoaște importanța demersurilor legislative realizate de majoritatea parlamentară PSD-ALDE și își fundamenteaza o parte din strategia de dezvoltare turistică a județului, cea referitoare la pregatirea forței de muncă, pe legea învățământului dual (PLX.181/2017), adoptată de majoritatea parlamentară mai sus menționată”, se precizează în comunicat.


Intră acum și în grupul de