Acasă Politica Băișanu, la Antena 3: E nevoie de referendum pentru a se clarifica...

Băișanu, la Antena 3: E nevoie de referendum pentru a se clarifica cine conduce țara pentru că sistemul semi-prezidențial nu e nici cal, nici măgar și cât timp ne jucăm de-a cearta între Parlament, președinte și Guvern nu vom reuși să facem niciodată nimic


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele ALDE, deputatul de Suceava Alexandru Băișanu, a declarat, luni la Antena 3 în emisiunea 100 de minute că este nevoie de un referendum național de modificare a Constituției prin care să se stabilească cine conduce țara întrucât acum, sistemul semi-prezidențial, „nu e nici cal, nici măgar”.

Băișanu a explicat că în Statele Unite se știe clar că președintele are puteri maxime. „El numește, el face, el desface”, a spus deputatul care a adăugat că în Germania cancelarul e cel care conduce, iar președintele e onorific.

„În România suntem pestriți, suntem dalmațieni, suntem semi-prezidențiali. Eu cred că e nevoie de un referenum național pentru schimbarea Constituției și stabilirea unei direcții clare în ceea ce privește viitoarea formă de organizare a conducerii României”, a spus Alexandru Băișanu.

El consideră că în acel moment vor fi așezate lucrurile pe toate palierele.

„Atâta vreme cât o să ne jucăm de-a guvernul și de-a președintele, de-a cearta între Parlament și președinte, între președinte și Guvern nu vom reuși să facem niciodată nimic”, a mai declarat deputatul sucevean.



El a subliniat că ALDE este partea liberală din actualul  guvern și că acest partid este interesat să ducă spre progres România și nu invers.

 

 


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version