Gheorghe Flutur, lăudat de PSD în ședința Consiliului Județean și mustrat de liberali privind alocările de fonduri pentru primării. Flutur: Liberalii spun prin noi înșine și nu pentru noi înșine

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost lăudat, luni, de liderul grupului PSD din Consiliul Județean, Mihai Grozavu, în ședința în care a fost aprobată alocarea de fonduri pentru primăriile din județ, dar a fost mustrat de consilierul liberal Vasile Tofan.

„Este o lucrare gândită și făcută ca lumea”, a spus Grozavu despre proiectul de alocare de fonduri pentru primării.

El a menționat că înainte de elaborarea proiectului a discutat cu Gheorghe Flutur despre criteriile de alocare a  fondurilor și că s-au regăsit toate propunerile făcute.

„E un progres față de anul trecut”, a spus Grozavu.

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a explicat în ședință că față de anul trecut, când Consiliul Județean Suceava a distribuit circa 30 de milioane de lei, din cote defalcate de TVA și impozit pe venit, dar că în acest an aceste cote se alocă direct primăriilor, iar suma de repartizat de CJ Suceava este de 18,6 milioane de lei și provine dintr-un fond constituit la dispoziția Consiliului Județean.

El a arătat că banii au fost alocați primăriilor ținând cont de arierate, necesar de cofinanțare pentru proiecte europene sau naționale și pentru finanțarea unor proiecte locale.

„Am încercat să găsim o formulă cât se poate de echilibrată”, a spus Flutur.

Consilierul județean PNL Vasile Tofan a lăsat să se înțeleagă că repartizarea făcută de Gheorghe Flutur dezavantajează primarii liberali.

„Împărțirea din acest an nu prea este liberală, ci de cu totul alt fel”, a spus Tofan.

Flutur i-a răspuns însă că atunci când se împart sume de 15 ori mai mici decât necesarul, a încercat să mulțumească pe toți.

„Primarii sunt nemulțumiți și triști de perspectiva acestui an”, a spus Flutur care a arătat că sunt situații nedrepte, ca cea din Rădăuți, unde alocările de la Guvern sunt „zero lei” atât din cote de impozit pe venit cât și din TVA.

„Liberalii spun prin noi înșine și nu pentru noi înșine. Mai ales că acum se vorbește și de iliberalism”, a spus Flutur.

Proiectul de alocare de fonduri a fost votat în unanimitate.

Propunerea pe care conducerea Consiliului Județean Suceava a făcut-o este una echilibrată, fiind alocate aproximativ aceleași sume pe categorii de localități, respectiv municipiilor, orașelor și comunelor din județ.

Astfel, potrivit proiectului care va fi dezbătut luni, cea mai mare sumă urmează să o primeacă municipiul Suceava, respectiv 500.000 de lei.

Celelalte municipii din județ vor primi câte 480.000 de lei.

Propunerea conducerii CJ Suceava pentru orașe prevede ca suma alocată să fie de 260.000 de lei fiecăruia, cu excepția orașelor Gura Humorului, care primește 450.000 de lei și Siret care ar urma să obțină 350.000 de lei.

În ceea ce privește comunele, majoritatea primesc între 130.000 de lei și 170.000 de lei.

Comunele Arbore, Baia, Dumbrăveni, Pătrăuți, Preutești, Slatina și Straja, primesc câte 100.000 de lei, reprezentând cea mai mică sumă alocată, iar cea mai mare sumă-200.000 de lei ar urma să primească Sadova, în timp ce Adâncata, Gălănești și Horodnic de Jos vor obține alocări de 190.000 de lei.

 

loading...