Ioan Bălan: Liviu Dragnea va conduce în continuare guvernul care dus doar la creșterea prețurilor și viață tot mai scumpă de la o zi la alta, oricine va fi interpusul său, propus o dată la șase luni

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, a criticat, vineri, în termeni foarte duri coaliția de guvernare PSD-ALDE pentru faptul că, în numai un an de când au preluat puterea, au generat nu mai puțin de trei crize politice uriașe, care au îndepărtat România și mai tare de Europa, au rescris programul de guvernare de trei ori, au răstălmăcit și uitat mare parte din promisiunile făcute în campania electorală și, pe cale de consecință, standardul de viață al populației s-a înrăutățit, deși economia a avut o creștere economică foarte mare.

”Nu am nimic personal cu desemnarea doamnei Viorica Dăncilă ca premier, așa cum nu cred că are nimeni din România, pentru simplul motiv că pe domnia sa nu o recomandă nimic pentru această funcție. Încă mai are timp să se retragă! Am înțeles cu toții că este ascultătoare și neconflictuală, adică nu va ridica niciodată sprânceana la ordinele domnului Dragnea, oricât de nocive ar fi pentru români și România. Faptul că doamna Dăncilă nu are o minimă experiență și nu va pricepe nimic din ceea ce înseamnă conducerea Guvernului este demonstrația clară că Liviu Dragnea va fi din nou premier, că va conduce totul, din biroul său de la partid! Da! Liviu Dragnea a condus și Guvernul Grindeanu și Guvernul Tudose și va conduce în continuare Guvernul, oricine va fi interpusul său, propus o dată la șase luni. Cine crede în piesa proastă de teatru că Grindeanu și Tudose s-au certat cu Dragnea, chiar a fost păcălit! Grindeanu a fost răsplătit de Dragnea cu o leafă grasă la ANCOM și lui Tudose i se pregătește o altă funcție de invidiat, tot într-o instituție a statului. Nu știm ce i-o fi promis domnul Dragnea doamnei Dăncilă atunci când o va arunca peste bord, adică în următoarele cinci sau șase luni. Nu știm cu ce a convins-o numai ca să-i fie slugă credinciosă la Guvern. Cert este că PSD, cu ajutorul ALDE și UDMR au reușit să-și bată joc de voturile primite de la români în iarna anului 2016”, a declarat vicepreședintele PNL.

Deputatul de Suceava Ioan Balan a mai spus că românii au reușit de pe urma a două guverne PSD-ALDE doar creșterea prețurilor și viața tot mai scumpă de la o zi la alta.

 ”La peste un an de la preluarea guvernării, singurul lucru pe care l-au resimțit românii de pe urma acestei guvernări păguboase este explozia prețurilor. Alimentele sunt tot mai scumpe, de la o zi la alta, prețul la energie electrică, gaze sau benzină este cu peste o zecime mai mare decât în urmă cu un an, iar cei care au rate bancare plătesc și cu peste 300 de lei mai mult în fiecare lună. Așadar, prețurile au crescut, viața este mai scumpă, iar veniturile sunt aceleași! Mai mult decât atât, după minciuna ”revoluției fiscale”, foarte mulți angajați se vor trezi în luna februarie, atunci când vor încasa salariile pentru luna ianuarie, cu veniturile diminuate. Vă aduc aminte că marea minciună a PSD-ALDE a fost tocmai aceea că vor crește standardul de viață al populației, chiar din primul an de guvernare. Putem să constatăm cu toții ce s-a ales de această minciună. Nu aș vrea să trec cu vederea faptul că, deși în 2017 creșterea economică a fost mare, Guvernul nu a construit nimic, dar absolut nimic, în România. Drumurile și căile ferate sunt mai proaste ca în anul 2016, școlile, peste 2.400, cum spune Liviu Pop, sunt tot cu toalete în spatele curții și fără autorizații, spitalele funcționează în aceleași condiții precare, iar administrațiilor locale și companiilor de stat li s-au confiscat banii pentru investiții. Cine crede că doamna Dăncilă va schimba această spirală a sărăciei și subdezvoltării în care ne-au afundat două guverne PSD-ALDE, adică Liviu Dragnea, se înșeală amarnic. Veți constata cu toții că noul guvern PSD-ALDE va avea aceleași obiective ca și ultimele două: măcelărire a legilor justiției pentru a-și ei salva pielea, împărțirea discreționară a banilor publici către primari, numai pe criterii politice și politizarea tuturor instituțiilor fundamentale ale statului, pentru a fi manevrate cu ușurință exact din Cex-ul PSD. În ceea ce-i privește pe aliații lor de la ALDE, aceștia fac de rușine titulatura pe care o poartă, ei demonstrând în atâtea rânduri că nu sunt nici democrați, nici liberali, ci sunt doar o aripă socialistă și mai demagogică a PSD-ului”, a mai declarat deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan.(N.B.)