Ioan Bălan, convorbiri oficiale cu ambasadorul Ucrainei în România pe tema învățământului în limba maternă pentru etnicii români din Ucraina. Diplomatul ucrainean a dat asigurări că situaţia va fi reglementată prin legislaţia secundară şi un protocol bilateral


Intră acum și în grupul de

Președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina din Parlamentul României, deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan a avut, luni, la Camera Deputaţilor, convorbiri cu E.S. Oleksandr Bankov, ambasadorul Ucrainei la București și Paul Rohovei, consilier în cadrul Ambasadei.

Discuțiile s-au axat pe dialogul politic româno-ucrainean, dezvoltarea relațiilor parlamentare bilaterale atât la nivelul grupurilor de prietenie, cât și la nivelul comisiilor de specialitate din cele două foruri legislative, legăturile tradiționale de prietenie existente între români și ucraineni în zona Bucovinei, păstrarea drepturilor etnicilor români din Ucraina și, implicit, ultimele evoluții înregistrate după publicarea Opiniei Comisiei de la Veneția privind Legea ucraineană a educației.

Deputatul Ioan Balan și-a exprimat întreaga deschidere pentru dezvoltarea contactelor parlamentare și pentru susținerea părții ucrainene cu expertiza și experiența Parlamentului român, în domeniile de interes pentru autoritățile de la Kiev.

Totodată, Ioan Bălan a arătat că intensificarea dialogului la nivel de grupuri parlamentare de prietenie poate contribui inclusiv la soluționarea problemelor de pe agenda bilaterală, printre care cea a învățământului în limba maternă pentru etnicii români din Ucraina. Demnitarul român a reiterat principiul reciprocității, precum și faptul că partea română nu solicită acordarea unor drepturi noi, ci doar păstrarea celor deja dobândite de către aceștia.

În cadrul convorbirilor, deputatul sucevean și-a exprimat speranța depășirii blocajului actual printr-o aplecare reală asupra rezolvării problemelor generate de art.7 din Legea ucraineană a educației, prin modificarea acestui articol de către factorii în drept de la Kiev.

El a  solicitat ca aceste aspecte să facă parte din mesajul pe care îl transmite prin intermediul oficialului ucrainean alături de abordarea deschisă a părții române pentru colaborarea parlamentară și de continuare a strânselor relații de prietenie existente în zona Cernăuți, pe parcursul convorbirilor fiind punctate bunele legături pe care autoritățile locale din județul Suceava le au cu minoritatea ucraineană din zonă, precum și numeroasele contacte și proiecte de colaborare transfrontalieră derulate cu omologii din zona Cernăuți.

La rândul său, ambasadorul Ucrainei în România, Oleksandr Bankov, a mulțumit pentru disponibilitatea manifestată de partea română pentru realizarea, la București, a unei vizite a grupului parlamentar de prietenie din Rada Supremă, cât și pentru poziția României de susținere a independenței și suveranității Ucrainei și de sprijinire a parcursului său euro-atlantic.

Diplomatul a apreciat tradiționalele relații de prietenie și bună vecinătate existente la nivel local, în zona Cernăuţi  și și-a exprimat deschiderea pentru consultări în vederea continuării colaborării bilaterale româno-ucrainene.

Oficialul ucrainean a prezentat stadiul negocierilor pentru încheierea Protocolului de colaborare bilaterală în domeniul educației, ce urmează a fi semnat cât mai curând posibil, în cadrul unei vizite în România a ministrului ucrainean al Educației. Ambasadorul mai precizat că, la momentul actual, a fost lansată în discuție legislația secundară care să vină în completarea Legii cadru a educației, care va stabili formula prin care predarea în limba română se va putea face, în continuare, și la celelalte niveluri, nu doar preșcolar și primar.

El a subliniat importanța dialogului în găsirea de soluții la subiectele actuale aflate pe agenda bilaterală și în reactivarea schimburilor parlamentare.(T.B.)

 


Intră acum și în grupul de