Angelica Fădor(PNL): Coaliția PSD-ALDE a respins propunerea ca localitățile să beneficieze de cote din redevențele miniere. Parlamentarii puterii nu sunt interesați de comunitățile locale ce resimt efectele negative ale activităților de exploatare

Deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor, a apreciat, marți, că actuala coaliție de guvernare nu este interesată de comunitățile locale care resimt direct efectele negative ale activităților de exploatare în condițiile în care au votat împotriva unui proiect de lege prin care 80 la sută din redevențele miniere să rămână în bugetele locale.

Fădor a declarat pentru News Bucovina că marți, în cadrul ședinței Comisiei pentru administrație a fost dezbătut un proiect foarte important al PNL de modificare a Legii minelor, al cărui coinițiator este, proiect prin care PNL vine în sprijinul autorităților locale, propunând o soluție imediată pentru completarea bugetelor primăriilor, grav afectate de introducerea noilor măsuri fiscale ale Guvernului PSD-ALDE.

 

„În viziunea PNL, comunitățile locale trebuie să beneficieze direct de pe urma exploatării resurselor naturale deoarece, în multe cazuri, ele suportă consecințele schimbărilor la care este supus mediul în urma acestor exploatări”, a declarat Fădor.

Deputatul liberal sucevean a explicat că prin proiect se propune ca un procent de 80% din fiecare redevenţă minieră cuvenită bugetului de stat să fie transferat autorităţii locale pe al cărui teritoriu administrativ se desfăşoară exploatarea pentru care s-a încasat redevenţă, procent din care 55% să revină bugetului local al judeţului şi 25% bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale.

„ Considerăm că se impune ca o parte din banii încasați de statul român, în baza acestor redevențe, să fie redistribuiți către bugetele localităților și județelor unde au loc aceste exploatări ale resurselor naturale”, a mai spus Angelica Fădor.

Ea a arătat că chiar dacă reprezentanții Guvernului și ai puterii au apreciat proiectul de lege, aceștia au anunțat că Executivul va veni în luna martie cu Legea minelor și Legea redevenței prin care se vor stabili cote din taxe și redevențe care să rămână la nivel local.

„ Argumentul PSD-ALDE este unul neconvingător și politicianist. Parlamentul este forul legislativ al acestei țări, iar reprezentanții Guvernului și parlamentarii PSD-ALDE pot aduce amendamente proiectului PNL pentru a nu întârzia aplicarea acestor prevederi atât de importante pentru administrațiile locale”, a spus deputatul liberal sucevean.

Ea a menționat că parlamentarii puterii nu sunt interesați de comunitățile locale afectate de exploatări.

„Din păcate, prin votul negativ dat în ședința Comisiei de administrație, parlamentarii PSD-ALDE au arătat că nu îi preocupă soarta comunităților locale, care resimt în mod direct efectele negative ale activităților de exploatare și care nu dispun de veniturile necesare acțiunilor de refacere a cadrului natural și de protecție a mediului”, a conchis deputatul PNL Angelica Fădor.(T.B.)