(VIDEO)Băișanu a primit asigurări de la ministrul Transporturilor că șoseaua de centură a Sucevei va fi finalizată de Antrepriza de Construcții, după ce a cerut demisia vinovaților de actuala situație: S-a furat ca în codru la șoseaua de centură a Sucevei

Vicepreședintele Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților, deputatul de Suceava Alexandru Băișanu, a declarat, marți, că a primit asigurări din partea ministrului Transporturilor, Lucian Șova, că proiectul șoselei de centură a municipiului Suceava va fi finalizat de Antrepriza de Construcții, firmă de construcții care va fi înființată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), iar investiția de la Suceava va fi prima lucrare a acestei noi firme..

Băișanu, prezent la ședința Comisiei de Transporturi desfășurată la sediul Ministerului Transporturilor, a cerut celor prezenți să se trezească la realitate și a prezentat un scenariu probabil cu cu cetățean din Bolivia care vine în România și află ce proiecte importante de infrastructură sunt în vedere și înțelege de ce România e țara a Uniunii Europene și chiar una care trage Uniunea Europeană după ea fiind o țară super-dezvoltată.

Însă, același cetățean bolivian, coboară pe pista Aeroportului Otopeni și vede „jalea” de pe această pistă după care se urcă în avion spre Suceava și constată că biletul este de trei ori mai scump decât cel al cursei Suceava-Milano și se sperie când află câți angajați are Tarom în comparație cu Wizz Air care face aceleași curse la preț mai mic. Același cetățean decide să meargă cu trenul și constată că pe multe tronsoane de merge cu 30 km/h, iar după ce părăsește trenul circulă cu autoturismul și ajunge să-și blesteme zilele că a ajuns în această țară.

„ Când eram prefect în 2007, am început șoseaua de centură a municipiului Suceava. Au trecut 11 ani de atunci, iar șoseaua de centură nu e terminată. Mai sunt vreo doi-trei kilometri. Nu e mare brânză, dar nu funcționează. Am două soluții: să-mi dau demisia din Parlamentul României și din viața politică și să mă duc acasă pentru a nu mai fi admonestat, întrebat și înjurat de cetățeni că vin și cheltui banii publici fără să fac nimic, sau să cer demisia tuturor celor care nu au făcut timp de 11 ani, nu au fost capabili să termine 3 kilometri de șosea de centură. O spun foarte clar, nu-mi voi da demisia, dar voi cere demisia tuturor celor care au făcut ceea ce s-a făcut. Vreau să vă mai spun că s-a furat la acea șosea de centură ca în codru și dacă nu se întâmplă terminarea acesteia este și datorită acestui fapt pentru că cel care ar trebui să preia această lucrare ar trebui să acopere măgăriile pe care le-au făcut alții înainte”, a spus Băișanu.

El a cerut un raport pentru toate lucrările avute în vedere în județul Suceava.

„Apoi să discutăm de minunea și minunata autostradă Suceava-București de care am aflat de curând”, a spus Băișanu.

El a declarat pentru News Bucovina că într-o discuție ulterioară cu ministrul Transporturilor, Lucian Șova, acesta l-a asigurat că lucrările la șoseaua de centură se vor finaliza cu firma Antrepriza de Construcții, firmă ce va fi înființată în perioada următoare de CNAIR, iar investiția de la Suceava va fi prima lucrare a acestei noi firme.

Potrivit lui Băișanu, ministrul ar fi spus că procedura de licitație pentru desemnarea executantului acestei lucrări, inițiate în toamna anului trecut, va fi anulată și că va fi încredințată lucrarea firmei Antrepriza de Construcții.

News Bucovina a anunțat în urmă cu o săptămână că CNAIR a luat decizia înființării societății Antrepriza de Construcții care să preia în regie proprie finalizarea lucrărilor abandonate de constructori, iar prima lucrare ar urma să fie șoseaua de centură a Sucevei.

Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a prezentat, joi, în conferință de presă o altă variantă. Astfel, procedurile de licitație au fost declanșate pentru stabilirea firmei care va continua lucrările la șoseaua de centură și anunța că în data de 8 iunie ar fi trebuit să se deschidă ofertele. Ea nu a exclus, ca variantă de rezervă, dacă procedurile se prelugesc prea mult, ca firma Antrepriza de Construcții să preia această lucrare.(T.B.)