Băișanu: Voi face toate demersurile pentru a apăra ceea ce a mai rămas românilor în România. Am stat prea mult timp „în genunchi”. „E momentul să stăm în picioare!”


Intră acum și în grupul de

Președintele ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, susține că va acționa prin toate mijloacele pe care le are la dispoziție, parlamentare și ca cetățean să apere ceea ce a mai rămas românilor în România și că astfel se justifică și demersul său în ceea ce privește Compania Națională a Uraniului.

Întrebat de News Bucovina în legătură cu recentele acțiuni ale sale în Parlament față de Ministerul Energiei, care este condus de un ministrul ALDE, prin care atenționează asupra falimentării „din pix” a Companiei Naționale a Uraniului, Băișanu a spus că a făcut aceste demersuri după ce a sesizat pericolul subminării unei componente strategice existente astăzi  în țară.

„Am constatat, din informațiile primite din diverse surse, că se urmărește falimentarea Companiei Naționale a Uraniului, proces început de Guvernul Cioloș, și nu pot asista nepăsător cum o componentă strategică a țării va fi trecută în mâini străine. Indiferent cine este titularul Ministerului Energiei, este de datoria mea să atrag atenția”, a spus Băișanu.

El a subliniat că România a fost mult prea mult timp „în genunchi” și că este timpul ca țara să stea „în picioare” și să se comporte ca a șasea putere a Uniunii Europene și nu ca o colonie.

Băișanu a explicat că din cauză că a stat cu capul plecat, o mare parte din averea țării a trecut în mâinile străinilor.

„Să dăm doar exemplul Sucevei. Profitul din pădurile noastre îl fac alții, apele minerale sunt, majoritar, exploatate de firme străine, pungile de gaz natural sunt exploatate de firme străine și nu mai vorbesc de exploatarea de minereuri polimetalice de la Mănăila pe care noi am închis-o ca nerentabilă și acum, noii proprietari, fac milioane de euro. Încă am rămas cu sarea, dar tare mi-e teamă că și aceasta va deveni nerentabilă în administrarea statului român și va deveni foarte profitabilă după ce va fi vândută unor străini”, a spus Băișanu.

El susține că România și românii trebuie să devină mai serioși în relațiile cu partenerii.

„Eu cred că ar trebui să fim ceva mai naționaliști, mai serioși în relațiile cu ceilalți, să le permitem atât cât au dreptul în țara noastră pentru că am senzația că România e o colonie, că totul în România e de vânzare și noi nu facem nimic decât să asistăm la jocurile unor puteri care exced această țară și populația ei”, a spus Băișanu.

Reamintim că Alexandru Băișanu a cerut ministrului Energiei, Anton Anton, demiterea tuturor celor implicați în falimentarea „din pix” a Companiei Naționale a Uraniului și închiderea minei de la Crucea care va afecta puternic această zonă.

„Pentru a proteja interesul strategic al României și menținerea ciclului nuclear integrat, sprijinul dumneavoastră este esențial și garantează deblocarea acestei situații ce nu mai suportă amânări pentru a nu afecta grav securitatea și siguranța sistemului energetic național. Vă solicit demisia tuturor persoanelor care se fac vinovate de toate aceste lucruri”, a arătat Alexandru Băișanu într-o interpelare adresată ministrului Energiei. (T.B.)


Intră acum și în grupul de