Nechifor vrea să modifice legea care interzice folosirea însemnelor naționale ale României în campaniile electorale: Poate că și prin acest demers mai creștem puțin noțiunea de patriotism


Intră acum și în grupul de

Deputatul PSD de Suceava, Cătălin Nechifor, a anunțat, luni, că va iniția o propunere legislativă prin care însemnele naționale să poată fi folosite în campaniile electorale pentru că, acum, acest fapt este interzis, precizând că în alte țări este o mândrie să folosești simbolurile naționale.

Nechifor arată că patriotismul parcă a dispărut din România.

„Nu prea avem așa ceva, apartenența la țară nu ne prea mișcă și de multe ori, în afara țării ne și cam încurcă. Mulți, la întrebarea de unde ești, mormăie ceva neinteligibil, sau zic cu totul și cu totul altceva, de teamă că asocierea cu România nu îi va ajuta”, susține deputatul sucevean.

El arată că, în schimb, la Statele Unile lucrurile stau altfel, iar primul lucru pe care îl învață un imigrant doritor să devină cetățean al SUA este imnul și apoi Constitutia.

„Steagul și imnul sunt subiecte de căpătâi pentru orice american, nu exista sărbătoare să nu fie arborat drapelul, nu exista eveniment sau competiție importantă să nu se cânte imnul, în timp ce la noi, în România, spre exemplu este interzis prin lege folosirea însemnelor naționale în campaniile electorale”, adaugă Nechifor.

El faca referire la prevederile art 79 alin 7 din legea 115 din 2015: „(7) Sunt interzise afișele electorale care combină culori sau alte semne grafice, astfel încât să evoce simbolurile naționale ale României ori ale altui stat.”

Cătălin Nechifor anunță că săptămâna viitoare își propune să modifice acest articol printr-o inițiativă legislativă pe care o va depune în Parlament, prin care va pastra doar interdicția evocării simbolurilor naționale ale altui stat, raportat la alegerile care vor urma, indiferent că sunt europene, prezidențiale, locale sau generale.

El a adăugat că nu va cere să fie impusă folosirea simbolurilor naționale ale României, cu toate că poate ar trebui, dar că va fi la latitudinea celor care participa în competițiile electorale dacă fac sau nu acest lucru.

„Poate ca și prin acest demers mai creștem puțin noțiunea de patriotism, chiar dacă vectorul politic nu e cel mai bine susținut în conștiința populara. Dar ca poate și asta ar trebui sa ne dea de gândit”, a conchis Nechifor.(N.B.)


Intră acum și în grupul de