Cușnir: Administrația Lungu se poate mândri cu anomalii precum teren de fotbal cu linia de tușă în spatele liniei porții la zona de agrement, sau intrare pe culoarul de ieșire la parcarea subterană

Președintele organizației municipale PSD Suceava, consilierul județean Dan Ioan Cușnir, a depistat mai multe anomalii în proiecte realizate de actuala administrație locală a municipiului Suceava condusă de primarul Ion Lungu.

Într-un comunicat de presă, Cușnir arată că de 14 ani Ion Lungu, Lucian Harșovschi și „PDL-ul vopsit în PNL” încearcă să îi convingă pe suceveni cum au modernizat ei orașul și ce proiecte minunate au realizat ei, pentru suceveni bineînțeles.

El a depistat mai multe anomalii în două proiecte care constitue mândria lui Ion Lungu și a PNL-ului.

Astfel, pentru Zona de Agrement Tătărași, proiect anunțat de Ion Lungu în fiecare an din 2008 până în prezent, s-au cheltuit peste 1.5 milioane euro în condițiile în care terenul, iazurile și copacii existau încă de la preluarea acestei zone de la Guvernul României.

„Ion Lungu a cheltuit 1.5 milioane euro pentru niște alei cu pavele, niște bănci, un loc de joacă și un teren de sport. Probabil că terenul de sport este foarte scump deoarece este unic și unicatele sunt mai valoroase. Nicăieri în lumea civilizată nu mai putem vedea un teren de mini-fotbal care are linia de tușa în spatele liniei porții sau un teren de mini-tenis în care jucătorul nu poate ieși în afara zonei de joc pentru că se lovește de un gard”, susține Dan Ioan Cușnir.

El menționează că și parcarea subterană din centrul Sucevei este mândria lui Ion Lungu.

„A costat multe milioane de euro, pentru realizarea ei Centrul Sucevei a fost blocat timp de 3 ani, dar “a meritat”: are un singur nivel în loc de 3, locurile de parcare sunt foarte înguste, are un sistem de ventilație primitiv și zgomotos. Ce are parcarea din Centrul Sucevei și nu are nici o altă parcare din lumea civilizată? Are un trotuar care duce de la un zid betonat la un gard din fier și mai nou, printr-un indicator rutier montat pe un stâlp ruginit, conducătorii auto sunt încurajați să intre și pe ieșirea din parcare! În Suceava lui Ion Lungu, fiecare face ce îi trece  prin cap, totul este de mântuială, nimeni nu este tras la răspundere”, a adăugat Cușnir.

Liderul PSD Suceava crede că aceste anomalii nu sunt doar niște detalii care ar trebui să pălească în față „realizărilor mărețe marca Lungu/Harșovschi/PDL/PNL!” ci „aceste anomalii scot la iveală incapacitatea tripletei Lungu/Harșovschi/Andronache de a face lucrurile așa cum trebuie, de calitate, temeinic, durabil, dar mai ales ne arată disprețul acestora față de beneficiarii acestor proiecte, adică față de suceveni”.

Potrivit acestuia, sucevenii merită proiecte de calitate, durabile nu lucruri de mântuială, dispreț și ignoranță.

„ Un teren de fotbal cu linia de tușă în spatele liniei porții arată diprețul față de tinerii care vor juca fotbal acolo. Un semn de circulație care poate provoca accidente arată disprețul față de conducătorii auto. Noi vom continuă să facem “Totul pentru Suceava” și să demascăm disprețul și ignoranța celor care conduc Suceava de 14 ani! Doar așa ne vom îndeplini visul de a le reda Sucevenilor Mândria și Demnitatea!”, a transmis Dan Ioan Cușnir.

De menționat este că primarul Ion Lungu a recunoscut, miercuri, într-o conferință de presă aceste anomalii și s-a întrebat de ce oare cel care a trasat terenul de mini-fotbal nu a urcat linia de tușă cu câțiva centimetri în condițiile în care nu avea de respectat norme ale unui teren omologat.

„Avem și noi Doreii noștri!”, a fost concluzia lui Ion Lungu. (N.B.)