Acasă Politica Deputatul de Suceava Cătălin Nechifor, responsabil cu domeniul Administrației Publice în cadrul...

Deputatul de Suceava Cătălin Nechifor, responsabil cu domeniul Administrației Publice în cadrul Pro România. El va redacta proiectul reformei administrației din țară


Intră acum și în grupul de

Deputatul de Suceava Cătălin Nechifor se va ocupa de domeniul Administrație Publică în cadrul Pro România potrivit anunțului făcut de liderul Pro România, Victor Ponta, la lansarea Agendei Politice 2018-2024, eveniment care s-a desfășurat luni seara la București.

Astfel, Victor Ponta l-a anunțat pe Cătălin Nechifor drept coordonator al proiectului de reformă a administrației publice locale.

„Cătălin, alături de care am început politica în 2002, la Suceava, în 2012 a devenit președinte de Consiliu Județean și, nedevenind baron, în 2016 nu a mai fost președinte.Vreau să cred că Pro România, tocmai pentru nu depinde nici de baroni locali, nici de alianța cu UDMR, poate să vină și să vorbească și să propună un proiect adevărat de reformă administrativă. Evident că 41 de județe, opt regiuni, 3.200 de localități cu 3.200 de primării, de consilii locale, nu sunt o structură eficientă pentru societatea românească în anii care urmează. Dacă nu depindem nici de baroni și nici de UDMR noi trebuie să venim cu acel proiect de reformă a administrației publice locale și să-l promovăm chiar dacă nu avem forța politică de a-l impune”, a spus Ponta.

El a prezentat cu ocazia acestui eveniment echipa Pro România și a anunțat că săptămâna viitoare va fi depusă cererea de grup parlamentar.



În octombrie-noiembrie va fi organizat Congresul partidului, a spus Ponta.

El a mai anunțat că Pro România va desemna și candidații la europarlamentare „din rândul celor care vorbesc limba română și engleză”.

Victor Ponta a mai spus că la congres va fi desemnat și candidatul la prezidențiale, fiind prezent în sală, făcând referire la senatorul Ecaterina Andronescu.(N.B.)


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version