Intră acum și în grupul de
Președintele organizației municipale PSD Suceava, consilierul județean Dan Ioan Cușnir, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că primarul Ion Lungu și viceprimarul Lucian Harșovschi continuă să dezinformeze sucevenii că PSD se opune înființării de parcări de reședință și a arătat că propunerea PSD, respinsă de conducerea Primăriei, a fost aprobarea, lunar, de parcări de reședință în câte un cartier al municipiului astfel încât să nu fie afectat spațiul verde.
Cușnir a spus într-o conferință de presă că, în decurs de 14 ani primarul Ion Lungu și locotenenții săi au făcut că Primăria Suceava să aibă simptomele unei instituții nefuncționale.
„Ca un bun discipol de-al lui Ion Lungu, Lucian Harșovschi face ce a învățat de la Ion Lungu: a învățat să mintă și îi minte pe suceveni ori de câte ori are ocazia. Minte atunci când spune că PSD-ul se opune amenajărilor parcărilor de reședință. A învățat să dezinformeze și în lipsa unor realizări reale încearcă să îi păcălească pe suceveni cu niște proiecte pe hârtie: proiectul parcărilor de reședință”, a spus liderul social-democrat sucevean.
El a mai declarat că viceprimarul liberal a învățat de la Ion Lungu să se laude și atunci când nu este cazul și că imediat ce trage trei dungi de var pe asfalt se laudă că a modernizat parcările, parcări care existau înainte ca el să se nască.
Cușnir susține că nu există nici măcar un loc de parcare, între blocuri sau pe străzi, la amenajarea căruia PSD să se opună.
El a precizat că în luna decembrie 2017 a avut o întâlnire, cu martori, cu Lucian Harșovschi căruia i-a transmis că dacă într-adevăr dorește inventarierea și amenajarea parcărilor de reședință, vor putea fi analizate și aprobate în Consiliul Local câte un cartier lunar.
„Dacă ar fi ascultat, acum toate locurile de parcare ar fi fost analizate, inventariate și aprobate. De fapt Harșovschi nu dorește rezolvarea problemei parcărilor de reședință pentru că nu știe și nici nu poate rezolva această problema. De la început a dorit crearea unui subiect din care, prin minciună, să încerce să câștige electoral. Minciuna amenajărilor parcărilor de reședința este dovedită de faptul că nu au alocat nici un leu în buget, nici în 2017 nici în 2018 pentru amenajarea acestor parcări. Banii publici sunt folosiți de către PNL doar pe paranghelii și alocări electorale”, a mai declarat Cușnir.
Liderul PSD Suceava a mai arătat că de fapt Lucian Harșovschi dezinformează și că în realitate nu exită un proiect real al parcărilor, ci doar niște schițe pe hârtie, schițe făcute de niște amatori, pentru că doar niște amatori puteau suprapune parcelele propuse spre inventariere pentru a fi scoase din Domeniul Public pentru parcări cu parcelele din Registrul Spațiilor Verzi.
„Ion Lungu și Lucian Harșovschi trebuie să se hotărască: respectă normativă europeană de 26 mp spațiu verde/cap de locuitor sau livrează în continuare dezinformări pe hârtie sucevenilor”, a spus Cușnir
Consilierul local PSD Gabriel Buciac a prezentat câteva cazuri din cartierele Sucevei unde parcelele din Registrul Spațiilor Verzi se suprapun cu locuri de parcare de reședință.
Din 342 de parcele propuse pentru a fi parcări de reședință, 142 au probleme și se suprapun cu Registrul Spațiilor Verzi, a fost concluzia lui Buciac.
Dan Ioan Cușnir a precizat că pentru parcelele propuse care nu se suprapun cu spațiul verde, consilierii PSD sunt oricând dispuși să voteze amenajarea de parcări de reședință.
Cușnir a mai anunța că în următoarea conferință de presă va fi prezentat proiectul PSD de amenajare de locuri de parcare care să nu afecteze spațiul verde, ceea ce înseamnă că nu va fi afectată nici sănătatea sucevenilor.
(N.B.)
Intră acum și în grupul de