Deputatul PNL Ioan Bălan, în Parlament, convins că Guvernul Dăncilă,impus de regimul autoritar al lui Liviu Dragnea, va fi demis: Un guvern care și-a bătut joc de economie, care nu are bani de salarii și de pensii până la finalul anului și care vrea să fure din economiile angajaților pentru pensie, ar fi plecat singur, prin demisie


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan a apreciat, miercuri, în Parlament, că o demitere, prin moțiune de cenzură a Guvernului Dragnea 3, considerând că Viorica Dăncilă este premier formal, va salva  soarta pensiilor de la Pilonul 2 și ar împiedica și adoptarea altor acte de mutilare a independenței justiției, alte legi de anti-democratice și prăbușirea totală a economiei naționale, subliniind că orice zi în plus cu doamna Dăncilă la Guvern nu va face decât să adâncească problemele economice, bugetare, salariale, ale pensiilor și lipsa totală a investițiilor făcute pentru țară.

„Guvernul condus doar formal de Viorica Dăncilă trebuie să plece acasă urgent! A eșuat lamentabil pe toate componentele acțiunii guvernamentale: economic, social, precum și în relațiile cu partenerii europeni. Orice zi în plus cu doamna Dăncilă la Guvern nu va face decât să ne adâncească în probleme economice, bugetare, salariale, în problema pensiilor și în lipsa totală a investițiilor făcute pentru țară. Nu știu ce ar mai putea face acest guvern pentru a-i convinge și pe cei care-l susțin de faptul că este cel mai slab guvern din istoria României. Dacă după Sorin Grindeanu și Mihai Tudose cetățenii ar fi putut spune că nu se poate și mai rău de atât, doamna Viorica Dăncilă a demonstrat contrariul!”, a declarat Ioan Bălan.

El a subliniat că într-o țară în care competența și moralitatea politică ar fi funcționat, doamna Dăncilă nu ar fi ajuns niciodată premier și că într-o țară care aspiră la normalitate, un guvern care și-a bătut joc de economie, care nu are bani de salarii și de pensii până la finalul anului și care vrea să fure din economiile angajaților pentru pensie, ar fi plecat singur, prin demisie, nu ar fi așteptat să fie demis, prin moțiune de cenzură, depusă de parlamentarii opoziției, dar că, din păcate, la noi, la români, onoarea, demnitatea, responsabilitatea sunt valori mult prea puțin valorificate în zona politică, deși politicienii ar trebui să fie primii care să le pună practică.

„Partidul Național Liberal a anunțat deja că va depune o moțiune de cenzură prin care vom trimite în istoria neagră a țării pe cel de-al treilea guvern Dragnea. Recunosc faptul că ne va fi greu să sintetizăm toate contraperformanțele acestui guvern în textul unei singure moțiuni de cenzură, căci nimeni nu și-a închipuit vreodată că în mai puțin de 5 luni economia va intra în declin și creșterea economică se va opri, că bugetul are numai în primele 4 luni cu 6 miliarde de lei mai puțini bani decât se estimase, că majorarea punctului de pensie de la 1 iulie este în pericol, că școlile și spitalele nu au banii necesari pentru plata salariilor, că din 32 de miliarde de euro care ne așteaptă la Uniunea Europeană, nu s-au adus în țară nici măcar 5 miliarde de euro. Aceasta este pe scurt imaginea incompentenței PSD-ALDE, pe care, culmea, domnul Dragnea și domnul Tăriceanu vor să o susțină printr-un mare miting organizat la București în data de 9 iunie. Ce oare vor fi siliți să scandeze în piață cetățenii aduși cu forța la București? Să sperăm că nu vor spune ”Viorica, ești cea mai bună!””,a mai declarat Ioan Bălan.

El a reamintit că în anul 2016, cetățenii, prin votul lor au susținut un program de guvernare mincinos propus de PSD și ALDE și că după mai bine de un an și jumătate, s-a ales praful și pulberea de toate promisiunile formulate în campanie.

„Nimic din ceea ce face acum Guvernul nu mai are legătură cu promisiunile cu care au înșelat milioane de cetățeni! Toate energiile liderilor PSD și ALDE sunt concetrate astăzi pe slăbirea justiției și pe subordonarea tuturor instituțiilor statului. De la invențiile năstrușnice cu ”statul paralel”, au ajuns acum să găsească vinovați pentru incompetența Guvernul în factorii externi și mai știu eu ce inamici nevăzuți”, a explicat Ioan Bălan.

Deputatul liberal sucevean a mai arătat că nu s-a hazardat deloc atunci când a afirmat că doamna Dăncilă va fi demisă prin moțiunea de cenzură ce va fi depusă de Partidul Național Liberal în zilele următoare.

„Când am afirmat acest lucru nu m-am bazat numai pe voturile favorabile care vor veni de la opoziție, ci și pe cele care vor veni din rândul parlamentarilor puterii. Am afirmat mereu că și în PSD și în ALDE mai sunt parlamentari respectabili, care înghit cu greu regimul autoritar al lui Liviu Dragnea și guvernarea anti-românească condusă de acesta. Și la PSD și la ALDE mai sunt parlamentari care se rușinează atunci când merg acasă și trebuie să le explice cetățenilor care sunt motivele pentru care susțin cel mai incompetent guvern din România. Pot să vă asigur că mare parte dintre acești parlamentari, vor demonstra responsabilitate și vor vota pentru demiterea Guvernului Dragnea 3”, a mai declarat Ioan Bălan.

 

Deputatul liberal sucevean a mai spus că este cunoscut deja că Viorica Dăncilă este ultima carte jucată de Liviu Dragnea la guvernare și că PSD nu va mai vedea o nouă desemnare din partea Președintelui.

„Prin demiterea Guvernului Dragnea 3 înainte de vacanța parlamentară am putea salva, în primul rând, soarta pensiilor de la Pilonul 2, pe care Olguța Vasilescu și Eugen Teodorovici au programat să le desființeze în plină vară, când oamenii sunt plecați în concedii. De asemenea, prin demiterea Guvernului Dragnea 3 am împiedica și adoptarea altor acte de mutilare a independenței justiției, alte legi de anti-democratice și prăbușirea totală a economiei naționale. Acestea sunt numai o parte dintre mizele cele mai importante pentru care Dragnea, prim-miniștri și guvernele sale trebuie împiedicați să-și mai bată joc de români și de România. Parlamentarii de la putere au obligația de a demonstra cetățenilor că pe ei îi reprezintă, nu pe Dragnea, nu pe Olguța, Teodorovici sau Vâlcov!”, a concluzionat Ioan Bălan.  (N.B.)


Intră acum și în grupul de