Raport final în Camera Deputaților la inițiativa lui Ioan Bălan: Radarele pot fi amplasate doar pe mașini de poliție la vedere, iar polițiștii nu se vor mai putea ascunde prin tufișuri pentru a îndeplini norma de amenzi. Maşinile de poliţie cu radar trebuie presemnalizate prin panouri cu 500-1.000 de metri înainte


Intră acum și în grupul de

Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților au dat, marți, raport final pentru inițiativa legislativă a deputatului PNL de Suceava Ioan Bălan și al deputatului liberal Florin Roman privind amplasarea radarelor Poliției rutiere pe autospeciale inscripționate cu însemnele și înscrisurile distinctive.

Proiectul legii urmează să fie votat în ședința de plen de miercuri și apoi promulgat.

 ”Propunerea noastră constă în faptul că ofițerul de poliție care constată și sancționează o contravenție privind circulația pe drumurile publice să fie obligat să poarte uniforma de polițist, cu înscrisurile și însemnele distinctive. De asemenea, aparatele de măsurare a vitezei, care mai sunt denumite și radare, să fie amplasate exclusiv pe autospecialele cu înscrisurile și însemnele distinctive. În privința aparatelor de măsurare a vitezei de tip pistol, acestea să fie amplasate la cel mult 10 metri de autospeciala Poliției rutiere”, a menționat Ioan Bălan.

Totodată, „maşinile de poliţie cu radar sau poliţistul cu radar de tip pistol trebuie presemnalizaţi cu un panou afişat cu 500-1.000 de metri înainte pe sensul de mers”.

 El a precizat că a elaborat acest proiect de lege împreună cu deputatul Florin Roman și au avut în vedere ca această  inițiativă să aibă un dublu rol.

„În primul rând, ne-am propus ca să mutăm accentul politicilor privind circulația pe drumurile publice de la sancțiune, care în România a devenit regula, la prevenția încălcării normelor de circulație. O lege nu poate să urmărească doar aplicarea de sancțiuni! O lege trebuie orientată către obținerea unui comportament dezirabil, către o conformare voluntară a cetățeanului. Sancțiunea ar trebui să fie modalitatea de constrângere a celor care nu s-au conformat și nu să devină în fapt regula. Orice șofer a constatat că atunci când un radar este inscripționat și pus la vedere în trafic, toți șoferii respectă regulile de circulație, iar efectul legii este îndeplinit”, a menționat deputatul.

El a menționat că un al doilea scop al legii este de a crește respectul cetățenilor față de munca ofițerilor de poliție.

„Nu mai este o noutate că ofițerul de poliție a ajuns să fie tot mai puternic presat, prin norma de amenzi impusă de șefi, să se ascundă prin tufișuri pentru a sancționa conducătorii auto. Ofițerul va câștiga mai mult respect din partea conducătorilor auto, iar cei certați cu legea nu vor mai putea contesta atât de ușor procesele verbale de contravenție”, a mai declarat Ioan Bălan.(T.B.)


Intră acum și în grupul de