Intră acum și în grupul de
Coordonatorul organizației județene Suceava a Pro România, deputatul Cătălin Nechifor, fost deputat european, a declarat, vineri, că există riscul foarte mare ca România să rateze proiectul deceniului, respectiv Președinția Consiliului Uniunii Europene în condițiile în care există o situație politică încărcată și tulburări în zona socială.
Nechifor a amintit despre declarația comisarului european pentru buget Günther Oettinger care a spus că România, Ungaria, Polonia și o parte din guvernul Italiei vor să slăbească și să distrugă proiectul european, într-un discurs în care a subliniat că proiectul se află în pericol mortal din cauza unor oponenți din afară și din interior.
„E o declarație foarte dură, foarte periculoasă, mai ales în contextul în care România va trebui să preia președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2019”, a spus Nechifor, fost europarlamentar.
El a arătat că lucrurile în România sunt destul de greu de gestionat.
„La cum văd lucrurile în România, la situația politică extrem de încărcată, mai ales că și în zona socială sunt foarte multe tulburări, mă gândesc foarte serios dacă UE ne mai lasă să ne jucăm noi de-a președinția rotativă. Nu e Baba oarba, jocul cu cercul. Noi ar trebui să ne facem datoria pentru această președinție care va fi ratată în egală măsură în care am ratat și Anul Centenar”, a spus deputatul sucevean.
El a menționat însă că, din păcate, acestea sunt realitățile actuale.
„Am un sentiment foarte neplăcut cu o întreagă ceartă în Parlament pe subiecte foarte sterile. Lor li se par foarte importante, cine prinde ciolanul și de unde-l prinde, dar nu e nimic discutat în Parlament despre cel mai important proiect al deceniului: Președinția Consiliului Uniunii Europene”, a spus Nechifor.
El a adăugat că România s-a integrat în UE, în NATO, dar acum era momentul în care România să ridice steagul sus „să arate tuturor cine suntem noi, ce vrem noi, să profităm de faptul că suntem la finalul de mandat 2014-2019 și să ducem într-adevăr poziția României de la București la Bruxelles fără intermediari”.
„Și lucrul acesta îl ratezi? Și de lucrul acesta îți bați joc și nu faci absolut nimic? Cum ar fi o ședință la care să vină președinți de state și prim miniștri, responsabili, comisari europeni, staff european, o întreagă armată de oameni și să vină domnul Iohannis să prezideze și doamna Dăncilă să co-prezideze, iar la un moment dat domnul Iohannis să se ridice și să „suspendeze” ședința, sec, fără explicații. Avem garanția că vor putea lucra în viitor? Că vor putea să aibă un proiect comun, când ei s-au bătut de la buget?”, a întrebat Nechifor. (T.B.)
Intră acum și în grupul de