Nechifor, semnal de alarmă: Foarte multe localități sucevene primesc rectificare bugetară negativă și rămân fără bani. La „bătrânul” proiect Utilități și Mediu se alocă pentru a treia oară fix zero lei


Intră acum și în grupul de

Coordonatorul organizației județene Suceava a Pro România, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat, vineri, în conferință de presă că foarte multe localități sucevene primesc rectificare bugetară negativă.

El a spus că Ordonanța de Urgență adoptată miercuri de Guvern privind rectificarea bugetară încă nu a fost publicată în Monitorul Oficial și nu este încă în vigoare a declarat.

„Ordonanța adoptată în ședința de guvern de miercuri nu e publicată nici azi. O fi plecat doamna Dăncilă cu ștampila la Madrid? De ce nu a publicat? De ce să stăm la mila lor să ne dea buget, atâta cât e, la Suceava sunt foarte multe localități cu venituri diminuate. În loc să primească ceva le iau din ceea ce au avut până acum. Sunt foarte multe localități care primesc, din păcate, rectificare negativă”, a spus Nechifor.

El a arătat că Guvernul susține că sumele acordate trebuie să fie în concordanță cu sumele din 2017, dar cei care fac bugetul uită că s-au crescut salariile foarte mult în zona publică și că pe secțiunea de funcționare nu mai poate fi același buget.

 

„Cum lași tu localități din Suceava cu rectificarea negativă?”, a întrebat Nechifor.

El a mai arătat că alocarea pentru „acel bătrân deja celebru program-minune Suceava-utilități și mediu la standarde europene” este fix zero lei din nou.

 

„E pentru a treia oară când Guvernul României ne dă zero lei. Ani la rând, și eu m-am străduit, nu m-am bătut cu pumnul în piept. Am adus bani pentru județul Suceava pentru Utilități și Mediu și îmi săreau în cap alți președinți de Consilii județene că de ce noi primeam atât. Aveam această greșeală istorică, acest proiect care devine din ce în ce mai apăsător, mai greu de gestionat de localități. Anul acesta din nou zero lei pentru 60 de localități care să poată plăti acele multe milioane de euro pe care Suceava le-a împrumutat pentru acest proiect catastrofic”, a mai declarat Nechifor. (T.B.)

 

 

 


Intră acum și în grupul de