Conducerea PSD a confirmat data de 29 septembrie pentru organizarea alegerilor județene în PSD Suceava. Vicepremierul Paul Stănescu ar putea superviza alegerile din partea conducerii partidului


Intră acum și în grupul de

Președintele interimar al PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, miercuri, pentru News Bucovina că propunerea BPJ al PSD Suceava ca alegerile din organizația județeană să fie organizate în 29 septembrie la Dumbrăveni a fost confirmată de conducerea centrală a partidului.

Organizația PSD Suceava are conducere interimară din iunie 2016 când președintele ales al PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a fost demis pentru că organizația nu a obținut un rezultat în alegerile locale pentru a putea câștiga președinția Consiliului Județean Suceava.

Potrivit unor surse politice, la conferința județeană de alegeri din PSD Suceava ar urma să participe vicepremierul Paul Stănescu, vicepreședinte al partidului.

Pentru funcția de președinte al organizației a fost anunțată doar candidatura senatorului Ioan Stan, președinte interimar din iunie 2016.

Cele 18 funcții de vicepreședinte ar urma să fie ocupate de parlamentarii de Suceava, respectiv senatorul Virginel Iordache și deputații Maricela Cobuz, Eugen Bejinariu, Emanuel Havrici și Alexandru Rădulescu, membrii organizației care fac parte din Guvern, respectiv ministrul Educației, Valentin Popa, secretarul de stat în Ministerul Mediului, Eugen Constantin Uricec, secretarul de stat în Secretariatul General al Guvernului, Oana Pintilei și subsecretarul de stat în Ministerul Sănătății, Tiberius Brădățan, dar și reprezentanți ai administrațiilor locale, între care primarii din Fălticeni, Cătălin Coman, sau Rădăuți, Nistor Tatar.

Totodată, secretar al organizației ar urma să fie desemnat Cristian Șologon, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

De menționat este că Ioan Stan vizează în 2020 funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, potrivit anunțului făcut de acesta la CEx al PSD Suceava desfășurat la Dumbrăveni. (T.B.)

 


Intră acum și în grupul de