Senatorul Virginel Iordache: Bugetele locale beneficiază anul acesta de o alocare record. Totalul sumelor care se distribuie din veniturile bugetului de stat și din subvenții sunt de 47,9 miliarde lei, cu 19,3% mai mari decât cele din 2018


Intră acum și în grupul de

Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache a anunțat că în ședința Guvernului României de vineri, 8 februarie a.c., a fost adoptat bugetul pentru anul 2019.

Iordache a spus că proiectul a fost intens dezbătut și la constituirea lui s-au avut în vedere trei direcții  principale: sănătatea,  educația și investițiile publice.

„Au fost făcute alocări bugetare care vor onora obligațiile asumate de România în fața partenerilor externi, cum ar fi 2% din PIB pentru apărare, ceea ce asigură respectarea angajamentelor asumate de România în relația cu partenerii NATO și sumele necesare organizării acțiunilor președinției rotative a României la Consiliul UE”, a precizat senatorul Virginel Iordache.

Acesta a mai spus că Ministerul Fondurilor Europene are un buget record de 2,3 miliarde de lei, din care 2,09 miliarde credite bugetare alocate proiectelor europene.

Conform senatorului sucevean, pentru prima dată valoarea produsului intern brut va depăși suma de 1000 miliarde de lei, ceea ce reprezintă încă o confirmare a măsurilor bune de stimulare economică.

„Este cel mai mare buget pe care l-a avut România vreodată”, a subliniat Iordache.

Senatorul a menționat că va fi asigurată finanțarea majorării pensiilor și a salariilor, plata drepturilor și a indemnizațiilor sociale și susținerea politicilor de stimulare economică, măsuri asumate prin programul de guvernare. Continuă creșterea punctului de pensie cu 15% începând cu 1 septembrie 2019, de la 1100 lei la 1265 lei, și a pensiei minime cu 10%, de la 640 lei la 704 lei. Este asigurată majorarea salariului minim garantat în plată în mod diferențiat. De la 2080 lei, față de 1900 lei anul trecut, la 2350 lei pentru persoanele cu studii superioare și minimum un an vechime, la 3000 de lei pentru persoanele angajate în sectorul firmelor cu minimum 80% cifra de afaceri în sectorul construcțiilor”, a precizat Iordache.

Senatorul PSD de Suceava a mai arătat că sănătatea este o prioritate, iar anul acesta finanțarea e cu 6,1 miliarde mai mare decât sumele cheltuite anul trecut, pentru ca după majorările salariale din 2018 se impune și creșterea investițiilor în unitățiile sanitare.

La capitolul educație, Iordache a spus că au fost alocate cu 47% mai mult fonduri decât anul trecut. De la 21 de miliarde la 30,8 miliarde, banii mergând spre investiții, cât și spre majorările salariale.

Mai mult, așa cum menționează senatorul, 2019 este anul investițiilor – au fost alocate 49,65 miliarde lei, adică 4,86% din produsul intern brut pentru investiții, în creștere cu 45% față de anul 2018. O alocare importantă este la Ministerul Transporturilor, unde fondurile sunt cu 6 miliarde lei mai mari, adică cu 74,4% în plus față de anul 2018.

„Bugetele locale beneficiază anul acesta de o alocare record. Totalul sumelor care se distribuie din veniturile bugetului de stat și din subvenții sunt de 47,9 miliarde lei, cu 19,3% mai mari decât cele din 2018, ceea ce reprezintă 61,4% din totalul veniturilor bugetelor locale”, a mai precizat senatorul sucevean.

Proiectul bugetului pentru anul 2019 urmează să intre în dezbatere in Comisiile reunite ale Parlamentului  României în perioada imediat urmatoare, începând cu 11 februarie 2019.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de