Intră acum și în grupul de
Vicepreşedintele PD-L, Gheorghe Flutur, care este şi preşedinte la nivel local al formaţiunii democrat-liberale, a ţinut să clarifice marţi, că realizarea majorităţilor în consilii locale şi consilii judeţene între partenerii coaliţiei de guvernare se va face doar unde aceasta este posibilă. „Acolo unde se poate, să facem acest lucru. Nu e o problemă pe care o cerem disperaţi”, a declarat Flutur. El a arătat că sunt mulţi membri ai PD-L sau ai PSD care după alegerile locale au avut cu alte formaţiuni politice anumite înţelegeri. „Nu trebuie tratat ca un şablon. Acolo unde se consideră că se poate (reface majoritatea, n.r.), facem”, a spus Gheorghe Flutur, care a subliniat că la Suceava, în urma discuţiilor dintre reprezentanţii PSD şi PD-L s-a convenit refacerea majorităţilor din consiliile locale Rădăuţi şi Fălticeni.
Viceliderul democrat-liberal a declarat luni, că PD-L şi PSD au avut discuţii şi îşi propun refacerea majorităţilor în consiliie locale ale oraşelor, prin înţelegeri între cele două formaţiuni, şi că Parteneriatul pentru România trebuie să funcţioneze şi în judeţe. “Ne propunem şi am avut discuţii ca, la nivelul municipiilor, oraşelor, să ne gândim la o refacere a majorităţilor între partenerii coaliţiei”, a afirmat Gheorghe Flutur, după şedinţa coaliţiei PD-L-PSD.