PNL Suceava a intrat în linie dreaptă pentru alegerile interne

Alegerile pentru şefia organizaţiei judeţene Suceava a PNL vor avea loc pe data de 10 mai, iar cele pentru fotoliul de preşedinte al organizaţiei municipale, cea mai mare din judeţ, vor avea loc pe 28 martie, imediat după Congresul Extraordinar al PNL. Liderii judeţeni ai PNL Suceava, reuniţi la finele sptămânii trecute în cadrul unei Delegaţii Permanente, au cerut la unison organizarea alegerilor pentru stabilirea preşedintelui Organizaţiei judeţene. Primul care a cerut asta a fost primarul oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, care a cerut ca alegerile să fie organizate cât mai repede posibil. „Să avem alegeri, să facem eficienţă. Să punem o conducere legitimă în fruntea organizaţiei”, a mai spus liderul de la Gura Humorului.
La rândul său, primarul din Vatra Dornei, Ioan Moraru, a spus că nu este suficient ca partidul să aibă porţile deschise pentru ca oamenii să vină şi să se înscrie în PNL. „Să nu răcim de la uşa lăsată deschisă”, a declarat cu maliţiozitate Ioan Moraru, care a adăugat că liberalii nu pot sta pasivi şi că trebuie să atragă noi membri. „Păstrând uşa deschisă, să nu ne amăgim că vor veni buluc la noi. Trebuie să atragem noi membri”, a conchis liderul de la Vatra Dornei.
Delegaţia a adoptat la final o rezoluţie în care constată situaţia actuală din organizaţie (care înseamnă de fapt un interimat prelungit de peste 8 luni) şi îşi propune să se revigoreze şi s-a stabilit data alegerilor pentru organizaţia municipală pe 28 martie, la o săptămână de la Congres, iar pentru organizaţia judeţeană pe data de 10 mai.