PNL Suceava nu are cu ce, dar are … cu cine!!!


Intră acum și în grupul de

Preşedintele Agenţiei Nucleare din România, Valică Gorea, membru al PNL Suceava, a reuşit performanţa de a face parte din delegaţia suceveană ce va participa la Congresul Extraordinar din luna martie a partidului, atuul său major fiind acela că funcţia sa este una asimilată unui secretar de stat, iar aceştia sunt membrii de drept. De aceeaşi prevedere a statului PNL beneficiază în momentul de faţă şi parlamentarii PNL de Suceava, senatorul Tiberiu Prodan şi deputatul George Coroamă, care sunt membri de drept ai delegaţiei sucevene. Delegaţia Permanentă Teritorială a PNL Suceava a adoptat, sâmbătă, lista cu cei 16 membri ai delegaţiei organizaţiei la Congresul extraordinar al PNL din 21-22 martie. Preşedintele interimar al organizaţiei, Relu Fenechiu (deputat de Iaşi), a arătat că din păcate, delegaţia suceveană la Congresul extraordinar al partidului va avea 16 membri, la care se adaugă membrii de drept, arătând că situaţia a fost determinată de numărul mic de semnături depuse la sediul partidului când acesta a fost reînscris în registrul partidelor politice. El a arătat că pe lângă cei 16 membri, vor fi delegaţi la Congres cu statut de delegat de drept, cei doi parlamentari, senatorul Tiberiu Prodan şi deputatul George Coroamă, dar şi preşedintele Agenţiei Nucleare, Valică Gorea, care are rang de secretar de stat. Totodată, el a mai spus că va propune ca printre delegaţii de drept să fie incluşi şi primarii municipiilor, pe lângă cei ai municipiilor reşedinţă de judeţ, în acest mod, delegaţia suceveană beneficiind de încă două locuri.


Intră acum și în grupul de