Intră acum și în grupul de
Preşedintele PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, a declarat sâmbătă, că a venit şi va pleca de la conducerea organizaţiei în funcţie de voinţa membrilor de partid şi nu “la propunerea unor profitori ai partidului care au avut demnităţi şi funcţii”. Mîrza consideră că, în prezent, în organizaţie se repetă un scenariu care a fost pus în practică la alegerea conducerii organizaţiei municipale PSD Suceava, “parte din actori fiind aceiaşi”, majoritatea din afara partidului, care influenţează membri de partid.
“Găsesc unelte în interior pentru a slăbi forţa organizaţiei”, a spus Mîrza, adăugând că “dacă asemenea acţiuni vor continua, vor fi luate măsuri statutare, până la excludere”. El a mai precizat că sunt “diversiuni” prin care se încearcă o ruptură între el şi prim-vicepreşedintele organizaţiei, deputatul Cătălin Nechifor, şi între el şi alţi colegi de partid, acţiuni pe care nu le mai tolerează.