Flutur: „Nu putem avea pretenţia consecvenţei actului de guvernare dacă nu avem majorităţi până jos”


Intră acum și în grupul de

Refacerea majorităţilor în administraţiile locale este necesară, în condiţiile noului parteneriat de guvernare PD-L-PSD, a apreciat miercuri vicepreşedintele PD-L, Gheorghe Flutur, arătând că, în caz contrar, va fi greu de realizat o consecvenţă a actului de guvernare. Liderul PD-L a spus într-o conferinţă de presă că în privinţa majorităţilor din consiliile locale şi judeţene trebuie lucrat cu aceeaşi măsură. El a arătat că după alegerile locale, unde PD-L sau PSD nu a avut majoritatea în consilii locale sau judeţene „ne-am împrumutat de la PNL”, dar că acum ar trebui refăcute majorităţile cu noii parteneri, în cadrul Parteneriatului pentru România.
Flutur a precizat că în acest sens au fost stabilite şi comisiile paritare locale între PD-L şi PSD, în vederea armonizării acţiunilor politice. „Suntem consecvenţi. Nu putem avea pretenţia consecvenţei actului de guvernare dacă nu avem majorităţi până jos”, a declarat vicepreşedintele PD-L. El a mai menţionat că, spre exemplu, în judeţul Suceava, PD-L s-a înţeles cu PSD pentru modificarea majorităţilor în consiliile locale din Fălticeni şi Rădăuţi, iar viceprimarii liberali ai celor două municipii urmează să fie înlocuiţi cu membri ai PSD.


Intră acum și în grupul de