Acasă Politica Senatorul PNL Daniel Cadariu: Somez PSD să nu falimenteze primăriile sucevene și...

Senatorul PNL Daniel Cadariu: Somez PSD să nu falimenteze primăriile sucevene și să le returneze banii „furați”. De 3 ani Guvernarea PSD ia fără rușine bani din bugetele locale în mod direct și a generat probleme grave administrațiilor locale


Intră acum și în grupul de

În acest an bugetul pentru autoritățile locale este cea mai mică alocare din PIB de când PSD este la guvernare, cu un procent tot mai mic din 2012 până astăzi. Astfel, dacă în 2012 autoritățile locale primeau 9,1% din PIB, apoi  8,7% în 2017, 7,6% în 2018, ponderea în PIB a bugetelor locale în 2019 nu ajunge nici la 7,5%, susține senatorul PNL de Suceava Daniel Cadariu.

El arată că un efect dezastros pentru primării îl au pierderile provocate la bugetul local prin reducerea de la 16% la 10% a impozitului pe venit, iar măsura nu a avut ca scop diminuarea poverii fiscale, ci banii au fost luați și mutați pentru acoperirea altor bugete ale administrației centrale, lucru pe care nu îl considere corect.



„Impozitul pe venit rămânea, înainte de 2018, într-o proporție de 41,75% la bugetele locale. Pentru a încasa sume similare procentului din 2017, primăriile ar fi avut ca procentul de alocare în acest an să fie minim 67%.  Sub îndrumarea „Geniului PSD din cimitire” cu numele de cod Vâlvov, administrațiile locale sunt împovărate an de an cu tot felul de obligații financiare În locul găsirii unei soluții de compensare am asistat la încă o mare minciună a guvernării PSD care a promis că va da  administrațiilor locale 100% din banii rezultați din colectarea impozitului pe venit”, a arătat senatorul liberal.

Daniel Cadariu precizează că la propunerea lui Darius Vâlcov, în lipsa oricărei transparențe,  procentul nu a trecut nici de 60% și, pe deasupra, primăriile au fost împovărate suplimentar, li s-au pus în cârcă suportarea 100% a cheltuielilor  sociale, în loc de 10% cât era până acum care este o povară imensă, demonstrată și prin date statistice care arată că, de exemplu, în semestrul I din 2018 aceste cheltuieli reprezentau 1,9 miliarde de lei, adică 25,4% din totalul beneficiilor de asistență socială.

El a mai adăugat că această situație se suprapune și cu obligația măririi salariilor funcționarilor din primării doar din bugetele locale, forțate să crească taxele și impozitele pentru populație.

”Mai puțini bani, mai multe cheltuieli” este deviza cu care PSD a executat primăriile, susține Cadariu care crede că filozofia bugetară a PSD aduce aproape 3000 de localități din România în faliment.

„Majoritatea localităților, chiar și cele cu proiecte de dezvoltare, sunt obligate să limiteze la minim investițiile. Riscul de a nu putea fi susținute cheltuielile de investiții pentru anul 2019 este foarte mare.

Administrațiile locale nu vor putea asigura suma necesară cofinanțării pentru proiectele de investiții majore aflate în diferite stadii de implementare. Lipsa cofinanțării și a reducerii veniturilor proprii vor obliga primăriile să amâne sau chiar să renunțe la unele dintre proiecte. Unele primarii vor fi nevoite să recurgă la împrumuturi”, a spus Daniel Cadariu.

Mai mult, investițiile în derulare, din fonduri europene sau din PNDL, sunt blocate sau chiar anulate din cauza efectelor OUG 114.

„Mă refer în primul rând la creșterea salariului minim din construcții la 3000 de lei sau la creșterea impozitării producătorilor din energie și comunicații, care înseamnă falimentarea producătorului romanesc de bitum și dublarea prețului  bitumului, prin import. La nivelul întregii țări se manifestă un adevărat blocaj între primării și firmele de construcții în realizarea proiectelor de investiții publice locale, blocaj apărut pentru că Guvernul nu a clarificat situațiile apărute ca urmare a creșterii salariului minim în construcții și a creșterii prețurilor la materialele de construcții. Guvernul nu a ținut seama de consecințele care vor crea probleme pentru administrațiile locale, dar și pentru constructori”, spune Daniel Cadariu

El a explicat în acest sens că creșterea salariului minim în construcții a afectat toate valorile financiare pentru lucrările aflate în derulare.

„Firmele de construcții care au câștigat contractele au solicitat reactualizarea datelor financiare, pentru a nu ieși în pierdere. Astfel, au fost modificați indicatorii financiari în baza actului normativ privind creșterea salariului minim în construcții. Acest lucru a generat majorarea manoperei la constructori. Diferențele se ridică, pentru majoritatea primăriilor sau consiliilor județene, la valori de ordinul milioanelor de lei. Guvernul trebuie să susțină autoritățile locale prin asigurarea cofinanțărilor dar și a cheltuielilor neeligibile care se impun ca urmare a OUG 114/2018”, a completat senatorul liberal.

El subliniază că datele statistice arată că prin majorarea salariului minim în domeniul construcțiilor și ca urmare a majorării prețurilor la materialele de construcții, se ajunge la un impact de majorare cu 15 % a valorii contractelor care se finanțează prin PNDL.

„În consecință, am solicitat Viceprim-ministrului Vasile-Daniel Suciu, clarificarea situațiilor apărute ca urmare a actualizării valorilor contractelor de execuție pentru obiectivele de învestiții realizate prin PNDL precum și asigurarea finanțării diferențelor de valoare a contractelor.  Este o situație foarte grea pentru administrația publică din întreaga țară”, a declarat Daniel Constantin.

 El a mai declarat că în cazul celor 60 de localități din județul Suceava din Utilități și Mediu PSD refuză  orice soluție de ajutor propusă și a solicitat urgentarea procedurilor de introducerea gazului metan în localitățile din județul Suceava

„În cazul celor 60 de localități din județul Suceava îndatorate de dezastrosul Program ”Utilități și Mediu” PSD refuză orice soluție de sprijin propusă de noi, cum ar fi Legea de preluare a creditului, care a fost respinsă, amendamentele depuse de PNL la Legea Bugetului în anii 2017,2018 și 2019 care, de asemenea, au fost respinse, precum și solicitările către Ministerul Finanțelor de alocări de sume pentru rate și dobânzi care au fost, din păcate, ignorate”, a menționat Daniel Cadariu.

Senatorul liberal a solicitat PSD, pentru a mai înlătura din efectele nocive ale Programului ”Utilități și Mediu la Standarde europene” să se preocupe serios de demararea în cât mai scurt timp a extinderii magistralei de gaz metan la Vatra Dornei și în alte zone ale județului, precum și aducerea gazului metan în localitățile din județul Suceava. (N.B.)


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version