Deputatul Coroamă se bate pentru şcolile din mediul rural

Deputatul PNL de Suceava, Gheorghe Coroamă, a cerut marţi, ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, ca orice modificare sau propunere de reformă în domeniul educaţiei să fie făcută în urma unei consultări şi i-a cerut să revină asupra desfiinţării şcolilor de arte şi meserii. Coroamă a declarat marţi, că anunţul ministrului Educaţiei privind intenţia de a desfiinţa din anul şcolar 2009-2010 şcolile de arte şi meserii şi de a le transforma în licee tehnologice, presupune în primul rând desfiinţarea unor catedre de specialitate şi înfiinţarea unora noi, într-un timp foarte scurt, dar va afecta şi elevii care ar urma să fie beneficiari ai acestor şcoli, în special cei din mediul rural.
„Elevii care urmează cursurile acestor şcoli, sunt cel mai adesea proveniţi din familii cu posibilităţi materiale reduse”, a explicat deputatul liberal, arătând că numai în judeţul Suceava există 53 de şcoli de arte şi meserii, dintre care peste jumătate funcţionează ca unităţi şcolare în comune.
El subliniază că părinţii nu-şi permit să-şi înscrie copiii la licee aflate la distanţe considerabile de casă, iar elevii aleg să urmeze cursurile unei şcoli de arte şi meserii pentru că astfel au posibilitatea de a învăţa o meserie într-un timp mai scurt, ceea ce le facilitează accesul pe piaţa muncii după absolvire. „Specializările existente în cadrul şcolilor de arte şi meserii pentru care pot opta elevii de clasa a VIII-a sunt variate şi acoperă multe domenii, cum ar fi domeniul agricol şi al alimentaţiei publice, dar şi alte domenii precum instalaţii, construcţii sau turism”, a mai spus Gheorghe Coroamă.
El a adăugat că este regretabil că actualul ministru al Educaţiei a luat decizia de a desfiinţa şcolile de arte şi meserii, sub pretextul că acestea nu s-au dovedit performante. Parlamentarul liberal a atras atenţia conducerii Ministerului Educaţiei că toate partidele politice din România au semnat Pactul pentru Educaţie, al cărui principal obiectiv a fost de a decide că orice modificare sau propunere de reformă în domeniul educaţiei nu va mai fi făcută fără o consultare prealabilă sau fără o analiză atentă a implicaţiilor care pot apărea de pe urma implementării unor reglementări noi în acest sector. El solicită ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, începerea unor consultări publice pe acest subiect, astfel încât decizia finală să poată fi luată după ce sunt consultate cadrele didactice de specialitate cât şi părinţii direct interesaţi.