PSD vizează 15 europarlamentari şi preşedinţia României

Prim-vicepreşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat luni, că ţinta electorală a PSD pentru 2009 este să obţină 15 mandate de europarlamentar şi preşedinţia României. Nechifor consideră că PSD ar trebui să organizeze în perioada următoare două congrese în vederea stabilirii candidaţilor comuni PSD-PC la PE şi pentru validarea candidatului PSD la alegerile prezidenţiale. „Ar trebui organizate două congrese. Unul pentru lansarea listei de candidaţi comuni PSD-PC pentru Parlamentul European şi unul pentru validarea candidatului pentru alegerile prezidenţiale”, a declarat deputatul PSD.

Potrivit parlamentarului sucevean, lista de candidaţi PSD-PC pentru alegerile europarlamentare trebuie validată într-un congres comun, întrucât aceasta trebuie să fie asumată de ambele partide, arătând că va fi reluată procedura folosită şi la alegerile parlamentare din 2008. Totodată, Nechifor a precizat că potrivit Statutului partidului, candidatul PSD la Preşedinţie trebuie validat într-un congres extraordinar.

PC a decis în urmă cu o săptămână să meargă pe liste comune cu PSD la alegerile europarlamentare, care vor fi organizate în 7 iunie.