Cătălin Nechifor le transmite celor din PSD că motorizarea diesel va fi înlocuită cu noile soluții eco friendly și că, la Congres, ar trebui să facă o schimbare profundă, nu doar să schimbe fardul și rujul


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele Pro România, deputatul de Suceava Cătălin Nechifor, a apreciat, vineri, că la Congresul extraordinar al PSD, partidul nu va realiza o schimbare profundă, ci își va face doar un face-lift, motiv pentru care va rămâne în continuare văzut ca un partid al comuniștilor și al baronilor.

„E clar că motorizările diesel vor dispărea în următorii ani, pe măsura apariției noilor soluții eco friendly, hibride sau full electrice. Ăsta este trendul global, iar motivele schimbării nu țin exclusiv de mediu”, a arătat Nechifor care a făcut o paralelă cu viața politică.

Astfel, deputatul sucevean arată că PSD se încăpățânează să rămână conservator deși avea nevoie de o schimbare profundă de concept politic.

„Preferă un face-lift, un make up cu un fard mai în culoarea pielii și un ruj de un roșu mai puțin aprins doar pe acolo unde se vede”, a arătat Cătălin Nechifor.

El a explicat că cei din PSD n-au înțeles mesajul schimbării, așa cum „Wind of change” al formației Scorpions din anii 90 a dat tonul transformărilor din estul Europei.

„Indiferent de cine va ieși ales nou președinte la congresul de mâine, PSD va fi în continuare ciuma roșie, partidul comuniștilor și din păcate și al baronilor. Chiar dacă vor ajunge în anumite funcții și oameni care nu au fost în prim plan până acum, aceste etichete vor rămâne în continuare, asta în condițiile în care generațiile actuale nu au mai prins programul de două ore la televizorul alb-negru, coada pentru sticla de lapte la alimentara din colț și nu cunosc mai nimic despre epoca de aur”, a apreciat Nechifor.

El crede că PSD avea nevoie de o schimbare radicală.

„Să mergi în continuare tot diesel, din nou și din nou și din nou, asta înseamnă consecvență. Sau altceva?”, a întrebat retoric Nechifor (T.B.)


Intră acum și în grupul de