USR Suceava și-a constituit filiale în orașele Broșteni și Dolhasca și în comuna Vadu Moldovei, ridicând la 11 numărul filialelor din județ

Activitatea de dezvoltare în teritoriu a USR Suceava a continuat și în week-end-ul recent încheiat, când a s-au constituit trei noi filiale locale în orașele Broșteni și Dolhasca, dar și în comuna Vadu Moldovei, anunță USR Suceava.

Sursa citată arată că în următoarele două-trei săptămâni vor fi organizate și alegerile care vor creiona structurile de conducere și de control ale acestor noi organizații.

„Astfel, în acest moment numărul filialelor locale USR din județ se ridică la 11, în multe alte unități administrativ-teritoriale fiind deja formate nucleele în jurul cărora vor lua naștere noile organizații. Ținta noastră este ca până la sfârșitul anului 2019, USR Suceava să deschidă filiale în toate orașele județului, dar și în comunele cu o pondere semnificativă a populației”,se arată în comunicatul USR Suceava.

USR Suceava le mulțumește cetățenilor care au ales să nu mai stea deoparte, ci să se implice activ în rezolvarea problemelor comunităților locale, încredințându-i, în același timp, pe cei care vor să fie alături de echipa USR Suceava, că ușa formațiunii este tot timpul deschisă. (N.B.)

loading...