Deputatul Angelica Fădor cere ministrului Agriculturii soluții pentru situația în care animalele domestice sunt abandonate pe domeniul public. Ea dă ca exemplu cazul abandonării de bovine în Vatra Dornei

Deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor, a cerut, marți, ministrului Agriculturii, Petre Daea, să prezinte soluții în cazul în care animalele domestice sunt abandonate pe domeniul public.

Fădor a arătat că una dintre problemele cu care se confruntă frecvent municipiul Vatra Dornei este legată de abandonarea animalelor (bovinelor)  pe domeniul public de către proprietarii care nu se prezintă la autoritățile locale pentru recuperarea lor.

„Autoritățile publice se confruntă cu imposibilitatea confiscării și valorificării acestor animale abandonate, nesupravegheate, lipsite de hrană, apă și asistență medicală. Conform legislației în vigoare, protecția acestor animale revine în sarcina proprietarilor”, a arătat Fădor.

Ea a explicat că în situația menționată, îngrijirea acestora revine autorității locale, care nu are prevederi bugetare în acest sens, recuperarea cheltuielilor neputând fi soluționată prin vânzarea la licitație sau valorificarea prin abatorizare.

„În această situație se încadrează atât animalele identificate, cât și cele neidentificate, abandonate, sechestrate sau furate.În acest context, vă întreb, domnule ministru, ce măsuri propuneți pentru soluționarea problemei semnalate, pentru a veni în sprijinul autorităților locale în sensul valorificării acestor animale”, a menționat deputatul liberal sucevean.(T.B.)

loading...