Dan Barna a vorbit de prioritățile pentru Suceava: Emigrarea masivă, lipsa infrastructurii rutiere, îngroparea banilor, fie și proveniți din fonduri europene, în investiții fără noimă și fără funcționalitate


Intră acum și în grupul de

Candidatul Alianței USR-PLUS la Președinția României, Dan Barna, a participat, miercuri,  la Moldovița, la o întâlnire cu activiști de mediu și cu locuitori ai zonei, anunță USR Suceava într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, Dan Barna a dorit să vadă cu ochii săi dimensiunea tăierilor ilegale de păduri, dar că vizita propriu-zisă a fost împiedicată cu 4-5 km mai jos de locul în care au avut loc masive tăieri ilegale de lemn, pentru că autoritățile locale au ordonat închiderea barierei de acces în pădure, „implicit ascunderea urmelor incriminatoare de privirile curioșilor”.

”Ce se întâmplă în țara noastră este un furt organizat patronat de statul român. Este o realitate amară. De 30 de ani vedem cum ne dispar pădurile și masivele muntoase sunt jumulite de către o clasă politică iresponsabilă”, a declarat Dan Barna potrivit comunicatului USR Suceava.

Totodată, acesta a arătat că va susține dezvoltarea unui sistem complet de monitorizare și control pentru tăierile de pădure, prin reactivarea aplicației „Inspectorul Pădurii” și prin mecanisme de trasabilitate a masei lemnoase, de la tăiere, până la punctul de exploatare.

„De altfel, pe lângă stoparea tăierilor ilegale și reconstruirea unui mediu sănătos, alte priorități ale lui Dan Barna, vizavi de Bucovina, de județul Suceava sunt: emigrarea masivă, lipsa infrastructurii rutiere, care ne izolează de restul României, dar și de Europa, îngroparea banilor, fie și  proveniți din fonduri europene, în investiții fără noimă și fără funcționalitate (groapa de gunoi de pe Mestecăniș fiind de departe cel mai mediatizat caz) ș.a.m.d”, se mai menționează în comunicatul USR Suceava. (N.B.)


Intră acum și în grupul de