Senatorul PSD Ioan Stan, în Parlament crede că PSD a pierdut guvernarea pe nedrept: Noi n-am vrut decât binele românilor și asta am și făcut


Intră acum și în grupul de

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a susținut o declarație politică în Senat în care a arătat că deși a pierdut guvernarea PSD trebuie să se limpezească și crede că PSD are puterea să revină pentru că a respectat promisiunile făcute electoratului.

„Spun că am pierdut guvernarea, dar și că este locul și timpul să ne limpezim cu seninătate și să ne adunăm apele într-un fluviu mai puternic, mai clar, mai decis în a-și demonstra forța, mai  hotărât în a scoate la iveală și a marginaliza gunoaiele care încearcă a-i întuneca lumina. Nu am cum să numesc altfel penibilele, dar neobositele încercări de a nega cu îndârjire tot ceea ce am realizat în guvernarea PSD timp de aproape trei ani. Au fost practici de zi cu zi, ne sunt cunoscute  și le vom demonta de fiecare dată, căci adevărul trebuie să fie cunoscut de toată lumea, nu doar de cea românească”, a declarat Ioan Stan.

Potrivit acestuia, „în nemărginirea sarcasmului care-l caracterizează”, președintele tuturor românilor, după ce a declarat triumfalist ”am rezolvat” aprecia și că PSD a eșuat în guvernare insinuând că din acest motiv ”a chiulit” de la consultările de la Cotroceni.

„Sintagma ”a chiulit” era poate potrivită la orele de fizică, la care era mai bine să fi rămas, și nu ne obosim a-i mai vorbi despre demnitate. Deși e clar că nu i-ar strica! Nu poate accepta cel mai mare partid politic al țării, în numele unei false democrații, să trateze cu cei care l-au denigrat și dezavuat tot timpul. Dacă puterea ar fi fost interesul nostru poate ne-am fi târât pentru ea. Dar noi n-am vrut decât binele românilor și asta am și făcut. Stau dovadă nu vorbele, ci rezultatele cuantificate de cifre. Cifre pe care nici măcar vorbitorii degeaba și așa-zișii analiști economici înregimentați la poalele președintelui, nu le pot contesta. Până și un  profesor de fizică ar trebui să recunoască asta”, a spus senatorul sucevean.

Ioan Stan a prezentat și cifrele rezultate în urma guvernării PSD.

„În semestrul I 2016, la preluarea guvernării, România avea un PIB de 325,6 miliarde lei. În sem. I 2019  valoarea PIB a fost de 440,2 miliarde lei. Asta, dle profesor, înseamnă un plus de 35,29 %. Câștigul salarial mediu net a fost de 2300 lei în ianuarie 2017 și de 3044 lei în august 2019. Asta dlor, care faceți spume la gură denigrând, înseamnă o creștere de 33%. Punctul de pensie a fost  871,7 lei în decembrie 2016 și este 1265 lei în octombrie 2019. Adică o creștere de 45% doamnelor și domnilor vorbitori în acompaniament de mandolină. Poate e mai ușor să înțelegeți dacă vă spun că pensia minimă a crescut de la 400 lei, la preluarea guvernării, la 704 lei la finalul impus de voi împotriva votului poporului român, octombrie 2019. Adică o creștere de 76%. A crescut numărul mediu de salariați de la 4,76 milioane  în ianuarie 2016 la 5,10 mil. persoane în 2019. A scăzut rata șomajului de la 5,4% în ianuarie 2017 la 3,8 % în august 2019. Investițiile străine directe au fost de 2,7 miliarde euro pe 7 luni din 2017 și de 2,9 miliarde lei pe aceeași perioadă din 2019. Cheltuielile cu investițiile de la buget pe 8 luni din 2016 au fost de 14,9 miliarde lei iar pe 8 luni din 2019 de 19 miliarde lei. Rata de absorbție totală a fondurilor europene a fost de 7% în decembrie 2016 și de 32% în octombrie 2019. Știți să faceți această diferență? Mai bine vă spun eu ca să nu avem vreo surpriză  de la atâtea studii superioare: Este o creștere de 25 puncte procentuale. Iar rata de contractare a fondurilor europene a evoluat de la 12% în decembrie2016 la 83% în octombrie 2019,  însemnând o creștere de 71 de puncte procentuale”, a declarat Ioan Stan.

El a acuzat fosta opoziție că nu are puterea de a recunoaște că PSD și-a respectat promisiunile făcute electoratului, curajul de a recunoaște că singura dorință care o animă este descrisă perfect de sintagma  ”scoală-te tu ca să mă așez eu”.

„Ei bine, s-a întâmplat. Și așteptăm cu interes demersurile ce le veți face și care sperăm să nu fie cele deja anunțate, ci unele care să continue a îmbunătăți viața românilor, să continue a asigura României cea mai mare creștere economică  din UE, să consolideze României poziția demonstrată, împotriva afirmațiilor denigratoare ale președintelui său, la conducerea Consiliului Europei. Așteptăm să construiți mai multe spitale, mai mulți kilometri de autostradă, să sprijiniți mai puternic și mai eficient agricultura românească. Demonstrați că sunteți capabili să faceți și treabă nu numai să scrâșniți injurii și să defilați la ordinul Cotroceniului. Apropos, cred că de fapt președintele s-a bucurat că PSD a ”chiulit” de la întâlnirea convocată după ce ”rezolvase”. A putut astfel, rămânând în limbajul școlăresc, să o șteargă mai repede decât scontase, la Sibiu. Deplasări săptămânale pe banii românilor, în ”folosul” lor și pentru menținerea tonusului necesar pentru a nu face nimic, așa cum se întâmplă de un întreg mandat”, a spus Ioan Stan.

Parlamentarul sucevean consideră că nu președintele a rezolvat situația, ci trădările și trădătorii, iar cine se bizuie pe trădare s-ar putea să aibă parte de ea mai mult decât și-ar dori.


Intră acum și în grupul de