Flutur: Este de apreciat că Ludovic Orban și-a asumat responsabilitatea guvernării pe vreme rea, în prag de iarnă. Una dintre priorități este încălzirea în Vatra Dornei.


Intră acum și în grupul de

Președintele PNL Suceava și al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, luni, că este de apreciat că guvernul liberal votat în Parlament și-a asumat răspunderea.

„E de apreciat asumarea răspunderii de Guvernul liberal Ludovic Orban, pe vreme rea, în prag de iarnă”, a spus Flutur care și-a exprimat convingerea că românii vor aprecia această atitudine responsabilă.

Președintele Flutur a arătat că l-a felicitat pe Ludovic Orban în primul minut după votul de învestire și l-a rugat să nu uite de problema încălzirii la Vatra Dornei.

De altfel, a spus Flutur,  deputatul Angelica Fădor se va ocupa exact pentru clarificarea acestei situații imediat după ce se instalează miniștrii.

„În rest, avem treabă. Trebuie să se țină de prioritățile anunțate. Cred că trebuie să le urăm succes pentru perioada care urmează”, a spus președintele Gheorghe Flutur.

Guvernul Ludovic Orban a fost votat, luni, în Parlament, cu 240 de voturi. (T.B.)


Intră acum și în grupul de