Orban: PNL își va desemna candidații pentru alegerile locale până în 31 martie. Pentru alegerea primarilor în două tururi avem voturile necesare, dar trebuie să ajungă legea la vot în Parlament.


Intră acum și în grupul de

Președintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat, vineri, la Suceava, că PNL își propune să își desemneze candidații pentru alegerile locale până în 31 martie.

„În jurul datei de 31 martie ne propunem să avem stabiliți candidații în fiecare localitate și în fiecare județ”, a declarat Ludovic Orban.

El a spus că în ceea ce privește alegerea primarilor în două tururi e nevoie ca legea să intre la vot în Camera Deputaților.

„PSD a apelat la un tertip procedural la nivelul Parlamentului. A scos de la naftalină o comisie de cod electoral și a trimis la această comisie pe care o controlează cele trei proiecte de lege ale PNL, USR și PMP, privitor la alegerea primarilor în două tururi. Vom vedea la reluarea activității Parlamentului dacă le vom putea scoate de acolo. Din evaluarea pe care o am la Camera Deputaților, care e cameră decizională, avem numărul de voturi necesare. Avem 173 de voturi evaluate și ne trebuie 165. Singura problemă e să ajungem la vot”, a declarat Ludovic Orban.


Intră acum și în grupul de